Rugăciune pentru câştigarea unui proces

Adaugat de Tamas Petru ( July - 29 - 2002 )

Iubite sfinte Antoane, iată-mă la picioarele tale cu sufletul îngrijorat, când mă gândesc la nenorocirea ce m-ar putea lovi pe mine şi familia mea dacă justiţia omenească ar comite o eroare în judecata ei. Tu ai apărat pe cei nevinovaţi. Vino şi în ajutorul meu, apără-mă ca pe un client al tău. Nu-ţi cer o minune, ci numai o favoare. Te rog, cere lumină pentru judecători ca să cunoască adevărul şi îndepărtează din mintea lor tot ce ar putea să-i ducă în eroare. Fă ca nedreptatea să nu poată triumfa. Dacă însă Dumnezeu va îngădui totuşi ca să mi se întâmple lucrul de care mă tem atât de mult, fă ca să nu-mi pierd resemnarea sfântă, ci să accept voinţa Domnului, care ne loveşte numai pentru binele sufletului nostru. Nu mă îndoiesc că şi în această încercare grea tu nu mă vei părăsi. Amin.

Comenteaza