
Duminică, 27 decembrie 2009, în sărbătoarea Sfintei Familii, noi – tinerii şi copiii parohiei Sf. Anton – ne-am gândit să oferim în dar un spectacol de teatru, muzică şi dans celor care ne-au crescut şi cu care am crescut. Citeste intreg articolul »
Popularity: 40% [?]





În catedrala veche „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi, pe data de 19 decembrie 2009, la ora 11, a avut loc Sfânta Liturghie în care s-a transmis mesajul păcii prin intermediul Luminii de la Betleem către parohiile din Iaşi.
Marţi, 8 decembrie 2009, credincioşii din Parohia „Sf. Anton de Padova” din Iaşi au participat la un eveniment unic din istoria parohiei şi au fost alături de tânăra Cristina Gheţ care a primit mandatul misionar de a merge în Africa (Coasta de Fildeş).
Ziua de duminică, 6 decembrie 2009, a fost una cu totul specială pentru tinerii din parohia „Sfântul Anton de Padova”-Iași. În aceasta duminică a doua din Advent, 34 de tineri entuziaști au depus adeziunea pentru prima oară în cadrul Acțiunii Catolice a Tinerilor, o premieră pentru grupul nostru parohial de tineri, deja închegat de ceva timp.