6 iunie 2001 – 42 de copii au primit pentru prima dată în viaţă sfânta Împărtăşanie. La Liturghie au fost alături de ei părinţii, rudele şi credincioşii Parohiei noastre.8 aprilie 2001 – Duminica Floriilor. Tineri cu ramuri în mâini, însoţiţi de PS Petru Gherghel şi preoţi de la parohiile din Iaşi, au venit în procesiune de la biserica „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” şi catedrala „Adormirea Maicii Domnului” către biserica noastră pentru a celebra împreună A XVI-a Zi Mondială a Tineretului.
2-10 ianuarie 2001 – 43 de tineri din parohiile din Iaşi au fost în Germania la invitaţia parohiei Erlangen (45 km de Nurnberg). Tinerii au prezentat acolo dansuri populare şi colinde tradiţionale româneşti.
22 octombrie 2000 – A avut loc în biserica noastră celebrarea Celei de-a LXXIV-a Zi Mondială a Misiunilor, pe plan local. Au fost trei momente principale: dialog misionar cu „Mamma Lea”, sfânta Liturghie şi propuneri concrete pentru viitor. „Mamma Lea” este o credincioasă laică, în vârsta de 74 de ani, care a acceptat să vină în Moldova spre a oferi o mărturie concretă a modului în care un creştin, prin ceea ce este şi are, poate răspunde vocaţiei misionare.
12 iunie 2000 – 41 de copii au primit pentru prima dată în viaţă sfânta Împărtăşanie.
18 iunie 1999 – 45 de copii au primit pentru prima dată în viaţă sfânta Împărtăşanie.
30 mai 1999 – 218 de candidaţi au primit ungerea cu sfântul Mir de către PS Petru Gherghel
11 iulie 1998 – Aproximativ 400 de credincioşi de la cele patru Biserici din Iaşi, însoţiţi de preoţii lor (pr. Pavel Chelaru, pr. Iosif Comoraşu, pr Lucian Păuleţ şi pr. Ioan Jicmon) au pornit, de la biserica „Sfânta Tereza”, în pelerinaj pe jos, pe o distanta de 25 de km, de la Iaşi la Horleşti. Pelerinajul, care s-a înscris în planul diecezan pentru pregătirea marelui jubileu, s-a încheiat a doua zi printr-o sfântă Liturghie în biserica din Horleşti.
iunie 1998 – 45 de copii au primit pentru prima dată în viaţă sfânta Împărtăşanie. 5 aprilie – Duminica Floriilor. Tineri cu ramuri în mâini au venit în procesiune de la bisericile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” către biserica noastră pentru a celebra împreună A XIII-a Zi Mondială a Tineretului. Împreună cu ei au mers PS Petru Gherghel şi preoţii din parohiile din Iaşi.
iunie 1997 – 42 de copii au primit pentru prima dată în viaţă sfânta Împărtăşanie.
1 iunie 1996 – Înfiinţarea Parohiei „Sf. Anton de Padova” – Iaşi şi numirea primului paroh în persoana pr. Iosif Comoraşu. Parohia avea 944 de familii cu 2.932 de credincioşi.
13 septembrie 1995 – Inaugurarea bisericii „Sf. Anton de Padova” – Iaşi, prin celebrarea unei sfinte Liturghii prezidată de PS Petru Gherghel.
Lasă un răspuns