La tine alergăm, Sfinte Antoane, care ai avut o inimă înflăcărată de dragoste către Dumnezeu şi către aproapele: pe tine te invocăm, puternicule făcător de minuni, care ai ţinut în braţele tale pe Isus Cristos sub chip de Prunc: către tine ne îndreptăm plini de încredere, ca să mijloceşti la bunul Isus harul pe care îl dorim din adâncul inimii.

(se spune dorinţa…)

Sfinte Antoane nu privi la nevrednicia noastră, ci la slava lui Dumnezeu, care va fi preamărit prin tine, şi la binele sufletelor noastre, precum şi al acelora pe care îi vom ajuta la rândul nostru.

În semn de recunoştinţă vom căuta să ducem o viaţă cât mai potrivită cu învăţăturile sfintei Evanghelii şi să imităm virtuţile tale, ajutându-i pe cei săraci şi muncind pentru răspândirea binelui. Amin.

sau

O minunate sfinte Antoane, slăvit de faima minunilor şi de bunătatea lui Isus, care a venit ca pruncuşor să se odihnească în braţele tale, dobândeşte-mi de la bunătatea lui harul ce-l doresc cu înflăcărare din adâncul inimii mele. Tu care ai fost aşa de milostiv cu sărmanii păcătoşi, nu te uita la nevrednicia aceluia care te roagă, ci la slava lui Dumnezeu, la mântuirea sufletului meu, spre care se îndreaptă şi rugăciunea ce ţi-o fac cu atâta nădejde. Ca recunoştinţă să-ţi fie mica mea ofertă ce o fac pentru ajutorul săracilor, cu care, împreună să-mi fie dat într-o zi prin harul lui Isus Mântuitorul şi prin mijlocirea ta, să ajung în Împărăţia Cerurilor.