În zilele de 12-13 noiembrie, PS Petru Gherghel a făcut o vizită canonică în parohia noastră, prima sa vizită de acest gen în comunitatea noastră.
În timpul Sinodului diecezan episcopul Petru Gherghel a început să facă vizite pastorale în toate parohiile diecezei. Vizitele se desfăşoară pe parcursul a două zile, timp în care episcopul se roagă împreună cu credincioşii, se întâlneşte cu enoriaşii parohiei şi ai filialelor, discută cu reprezentanţii diferitelor grupuri de laici.
Vizita canonică a început sâmbătă, 12 noiembrie, când episcopul, însoţit de pr. Lucian Păuleţ, fost întâmpinat de parohul comunităţii, pr. Iosif Comoraşu, de pr. vicar Marian Dascălu, şi de credincioşi veniţi special la biserică cu această ocazie. Deşi vremea nu a fost prielnică unei primiri adecvate, cei prezenţi l-au întâmpinat printre picăturile de ploaie pe episcopul lor. Intrând în biserică episcopul a salutat pe toţi cei de faţă şi i-a incurajat să fie bucuroşi, în ciuda vremii de afară. După salutul iniţial, episcopul, împreună cu cei prezenţi, s-a rugat sfântul Rozariu, după care a urmat Sfânta Liturghie, celebrată de pr. vicar. În timpul sfintei Liturghii preasfinţitul a stat la spovezi.
Duminică 13 noiembrie programul a început cu sfânta Liturghie a copiilor, la ora 09.00, celebrată de episcopul Petru Gherghel, alături la de pr. paroh şi pr. vicar. Lecturile şi rugăciunea credincioşilor au fost pregătite şi citite de copii, care au animat şi corul.
După sfânta Liturghie, episcopul a stat de vorbă cu copiii şi le-a vorbit despre experienţa trăită la Roma, unde a participat la Sinodul episcopilor şi la întâlnirea papei Benedict al XVI-lea cu copiii din Piaţa „Sf. Petru” din Roma.
Liturghia pontificală de la ora 11.00, a început cu o procesiune solemnă de la parohie, la care au participat pe lângă episcopul Gherghel, pr. paroh, preoţi de la Institutul Teologic, de la Comunitatea „Don Orione” şi preoţi iezuiţi de la centrul „Xaverianum” din Copou.
După sfânta Liturghie, episcopul s-a întâlnit cu comitetul Bisericii, cu foştii membri sinodali şi cu membrii corului. Tuturor acestora le-a mulţumit pentru activitatea pe care o desfăşoară în Biserică şi pentru Biserică. De asemenea i-a îndemnat să contribuie la terminarea şi finisarea bisericii, amintind în acelaşi timp şi episcopia va ajuta la finalizarea lucrărilor pentru ca în cel mai sucrt timp să poată fi sfinţită biserica.
La ora 15.30 episcopul a avut o întrevedere cu preoţii de la parohie, în timpul căreia s-au discutat probleme administrative şi pastorale. După această întâlnire, episcopul s-a rugat împreună cu credincioşii sfântul Rozariu, iar apoi în timpul sfintei Liturghii de la ora 17.00 a stat la spovezi.
La sfârşitul sfintei Liturghii a avut loc un moment de adoraţie urmat de binecuvântarea cu preasfântul Sacrament. După aceasta preasfinţitul a reamintit credincioşilor principalele momente din cele două zile ale vizitei canonice şi i-a chemat pe toţi să rămână mereu cu privirea îndreptată spre Isus şi să folosească cu înţelepciune talanţii pe care Domnul i-ai dat fiecăruia.
Ultimele momente ale vizitei s-au desfăşurat în casa parohială, unde episcopul a semnat în cartea de oaspeţi a parohiei, după aceasta preasfinţitul însoţit de părintele paroh şi părintele vicar au făcut o vizită comunităţii Surorilor Oblate Asumţioniste care sunt prezente de mai mulţi ani în parohia noastră.
[nggallery id=33]
Lasă un răspuns