10cc_parintiSoţi şi soţii, copii, tineri şi adulţi s-au rugat împreună Calea Sfintei Cruci pentru familii, duminică, 25 martie. Ceremonia din biserica parohială a început la ora 16.30 şi a fost condusă de părintele vicar Petru Tamaş. Paisprezece credincioşi, aşezaţi în primele bănci, au citit textul pentru staţiunile Căii sfintei cruci.

A fost un text special dedicat familiei şi problemelor cu care ea se confruntă. Un tată de familie a purtat prin biserică crucea, iar doi soţi tineri au flancat crucea purtând în mâini lumânări aprinse. Participarea credincioşilor la celebrarea din această seară a fost şi ea una deosebită.

Ne-am rugat cu toţii pentru familiile noastre, pentru ca în ele să domnească mereu pacea şi bună-înţelegere, iar împreună să formă o familie vie, familia parohială „Sf. Anton de Padova”.