E sâmbătă, 12 mai, ajunul Zilei Mondiale a Bolnavului. Cum am putea să petrecem mai bine această zi, decât dând curs invitaţiei părintelui Petrică de a face o plimbare până în Bucium, la Căminul de Bătrâni „Sf. Iosif”. Acolo am fost întâmpinaţi de persoane, ale căror vârstă era demult trecută de floarea tinereţii. Surprinşi, dar totodată curioşi din fire ne-am aşezat sfioşi pentru a da ascultare cuvintelor sorei Mariana şi bătrânilor, care erau bucuroşi că îi vizităm.
Pentru început sora Mariana ne-a relatat câte puţin din viaţa căminului, de la înfiinţare până în prezent. Din cele relatate am remarcat faptul că programul surorilor, care se îngrijeau de bătrâni, era destul de încărcat. Cel mai greu ni se părea rutina cu care se confruntau zi de zi, însă căreia surorile îi făceau faţă fără probleme. Munca depusă de surori am observat-o şi din emoţiile pe care bătrânii nu şi le puteau stăpâni, fiind astfel recunoscători pentru tot ceea ce făceau surorile.
Din dorinţa de cunoaşte cât mai mult, tinerii au început să pună întrebări atât bătrânilor, pentru a afla cum îşi petrec această periodă a vieţii, cât şi sorei Mariana, cerându-i detalii privind modul în care aceşti bătrâni au ajuns la acest cămin. Deşi am petrecut doar aproximativ o oră şi jumătate, am plecat cu sufletele îmbogăţite cu noi sfaturi preţioase pentru a reuşi în viaţă:
– Sfatul bătrânilor – să nu irosim energia pe care o avem, ci să o distribuim cu chibzuinţă pentru a o putea folosi şi la bătrâneţe.
– Sfatul surorii Mariana – prin rugăciune găsim puterea de care avem nevoie pentru a trece peste problemele vieţii, iar răspunsul la aceste rugăciuni nu trebuie decât să-l căutăm în semenii noştrii.
La aceste sfaturi s-a adăugat şi cel al părintelui Petrică, care printr-o mică povestioară ne-a adus aminte cât de preţios poate fi şi un simplu zâmbet.
Informaţia în zilele noastre costă, însă de data aceasta am primit-o în mod gratuit şi sperăm să o folosim cu înţelepciune în viaţa de zi cu zi.
Lasă un răspuns