13genrossoÎn cea de-a treia zi a Paştelui, la Sala Sporturilor din Bacău, Episcopia de Iaşi, Mişcarea Focolarinilor şi Ministerul Educaţiei au organizat un concert susţinut de formaţia Gen Rosso. Recitalul, realizat sub motoul „Puternici fără violenţă!”, intitulat „Streetlight”, se bazează pe un fapt real, dintr-un ghetou al oraşului Chicago. Formaţia are 16 membri, cu 10 naţionalităţi diferite, ce au concertat aproape în lumea întreagă. Visul lor este acela ca oamenii să fie mai uniţi între ei şi să construiască împreună o lume mai bună. Mai multe detalii găsiţi pe www.genrosso.ro.

Marţi, 25 martie, la ora 16.00, am pornit cu autocarul din faţa bisericii un număr de 53 de persoane, dornice să participe la marea manifestare tinerească. În călătoria noastră, am făcut un scurt popas pentru a vizita biserica „Isus, bunul păstor”, din Roman.

Din diferite colţuri ale Moldovei, peste 1.500 de tineri au participat la recitalul de la Bacău. Mesajul profund, care îndemna la non violenţă, iubire, unitate a sensibilizat inimile şi ne-a determinat ca la întoarcere, pe autocar, să schimbăm câteva impresii la cald. Cea mai limpede dintre ele a fost aceasta: „În seara aceasta nu am fost la un simplu concert; a fost ceva mai mult, a fost o cateheză prin muzică!”.

[nggallery id=100]