Aproximativ 50 de tineri din parohia noastră au participat duminică, 4 mai 2008, la Întâlnirea tinerilor din întreaga Dieceză de Iaşi, desfăşurată la Bacău. Imnul întâlnirii a fost compus de câţiva tineri din parohia noastră.
Înâlnirea Tineretului la nivel diecezan s-a organizat în acest an în inima Bacăului, la biserica „Sfântul Nicolae”, în prima duminică din luna mai. A fosto zi nu prea favorabilă din punct de vedere meteorologic, însă propice pentru a primi puterea Duhului Sfânt. Vineri seara am avut parte de o mică prezentare a ceea ce se va întâmpla în această zi, şi astfel am putut cunoaşte mai bine scopul pentru care ne îndreptăm spre Bacău, tema întâlnirii din acest an, motoul, imnul câştigător, semnificaţia crucii şi a icoanei Maicii Domnului prezente la aceste manifestări.
Duminică dimineaţă am pornit din faţa bisericii cu un autocar împreună cu alţi cinci tineri din comunitatea Valea Lupului. Eram plini de voie bună, bucurie, voioşie şi, nu în ultimul rând, dornici să-l primim pe Duhul Sfânt şi să fim martori ai lui Isus prin puterea pe care ne-o va da. Am început cu o rugăciune pentru a ajunge cu bine la destinaţie, unde ne-am întâlnit cu tineri din alte parohii (aproximativ 4000 din întreaga dieceză). Şapte tineri din parohia noastră se aflau deja de sâmbătă la Bacău, întrucât au participat la concursul de imnuri pentru Ziua Tineretului, iar în ziua de duminică urmau să interpreteze creaţiile lor pe scenă.
Tema din acest an, „Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori” (Fap 1,8), a fost transmisă în toate modurile posibile: prin imn, logo-uri, pancarte, ecusoane, limbi de foc confecţionate din hârtie şi aşezate deasupra altarului. Tot programul zilei s-a legat de această temă. Am avut onoarea ca în acest an imnul câştigător să fie compus de tineri din parohia noastră: Adriana Doboş – versuri, Andrei Doboş – melodia, iar Adriana Doboş Andra Sârbu, Ionela Albert au fost cele care l-au interpretat de mai multe ori pe scenă. Logo-ul devenit siglă a Întâlnirii Tinerilor a fost realizat de un tânăr din parohia Nicolae Bălcescu. Limbile de foc din hârtie de deasupra altarului se mişcau în ritmul adierilor de vânt, pregătite parcă să se desprindă şi să răspândească din puterea Duhului Sfânt.
Episcopii împreună cu preoţii şi reprezentanţii parohiilor prezente au mers în procesiune din biserică spre locul pregătit special, în faţa bisericii „Sf. Petru si Paul”, pentru celebrarea sfintei Liturghii. Aceasta a fost oficiată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, alături de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, care a ţinut şi predica, şi PS Anton Coşa, episcop de Chişinău. La finalul Liturghiei, după ce a transmis un mesaj tinerilor invitându-i să devină misionari, Preasfinţitul a dezvăluit parohia care va prelua crucea tinerilor şi icoana Maicii Domnului. În anul 2009, tot în prima duminică a lunii mai, Ziua tineretului se va desfăşura în Parohia Nisiporeşti.
Festivalul tinerilor a început la ora 14.00 şi s-a încheiat la ora 16.00. Acest festival a fost organizat de tineri pentru tineri şi a cuprins alături de piese muzicale, momente de dans şi umor, şi o tombolă. A fost momentul în care au interpretat un cântec alţi trei tineri din parohia noastră: Ionuţ Ciobanu, Anca Ciobanu şi Oana Zapalie. În toată perioada festivalului ploaia nu mai contenea. Cu toate acestea, am rămas pe loc pentru a-i încuraja pe reprezentanţii noştri, dar şi cu speranţa de a câştiga ceva la tombolă.
După festival, ne-am relaxat trupul şi ne-am încântat urechile cu câteva dintre cântecele părintelui Eugen Budău, preot paroh la biserica „Sfânta Cruce” din Bacău, ce a lansat deja pe piaţă opt CD-uri. Dintre cântecele ascultate ne-au rămas la suflet „Eu n-am casă nicăieri” şi „Mama”. Ne-am simţit apoi copii pentru câteva minute, prin intermediul câtorva jocuri la oratoriul de lângă biserică, îngrijit de Surorile „Maria Bambina”.
Spre seară am pornit spre casă dornici să împărtăşim din experienţa trăită celor rămaşi în Iaşi şi pentru a transmite mai departe mesajul pe care Isus ne îndeamnă să-l preţuim şi să-l comunicăm şi altora. A fost Cea de-a XXIII-a Zi Mondială a Tineretului la nivel diecezan la care ne bucurăm că am putut participa şi aşteptăm deja întâlnirea de anul următor de la Nisiporeşti.
Textul imnului câştigător, cu acorduri pentru chitară (pdf)
– Imnul întâlnirii (mp3)
– Imnul întâlnirii, negativ (mp3)
Andreea Gheţ
[nggallery id=103]
Lasă un răspuns