Un program special pentru copiii din parohia noastră a marcat această zi frumoasă de 1 iunie, prima zi de vară.
După Liturghia copiilor de la ora 9.00, în curtea bisericii a avut loc un program deosebit pentru cei mici. Formaţia „Delivery”, formată din câţiva tineri, a cântat copiilor şi celor mari câteva melodii. Şi-au făcut apoi apariţia doi clovni care au împărţit copiilor bomboane şi dulciuri şi au realizat câteva momente de umor. Nu au lipsit din program bansurile, care i-au scos pe toţi din amorţeală încurajându-i astfel la mişcare şi dinamism.
La ora 13.00 ne-am întâlnit din nou în curtea bisericii de unde, în număr de aproximativ 35, am pornit pe jos spre Parcul Expoziţiei, din faţa grădinii botanice, unde am petrecut până la ora 17.00. În toiul jocurilor a sosit şi părintele paroh care ne-a adus îngheţată. A fost o după-amiază frumoasă, din care nu a lipsit bucuria, pofta de joc şi buna dispoziţie.
[nggallery id=105]
Lasă un răspuns