Echipa de tineri a parohiei noastre a ocupat cel de-al doilea loc în campionatul de fotbal pentru tinerii catolici din zona Iaşi. Finala s-a discutat marţi, 10 iunie, pe terenul de fotbal al Mănăstirii „Don Orione”.
Manifestarea sportivă a debutat la 27 octombrie 2007 la Mănăstirea „Don Orione” printr-un ritual de binecuvântare a jucătorilor şi a terenului. Au participat la competiţie un număr de 10 echipe aparţinând unor parohii şi instituţii religioase: Parohia Tomeşti, Corul „Juvenes Ecclesiae”, Liceul Catolic, Casa „Sf. Iosif”, Parohia „Sf. Anton de Padova”, Seminarul „Don Orione”, Facultatea de Teologie, Parohia „Sf. Tereza a Pruncului Isus”, Oratoriul „Dominic Savio” şi Parohia „Săveni”. Cele 10 echipe au fost organizate în două grupe, iar la finalul partidelor din grupe s-au jucat semifinalele, între primele clasate.
În grupă, echipa noastră a învins pe rând echipele „Juvenes Ecclesiae”, Tomeşti şi Liceul Catolic, pierzând la limită în faţa formaţiei Casa „Sf. Iosif”. În semifinală am câştigat în faţa echipei de la Facultatea de Teologie Romano Catolică. În final am jucat din nou cu echipa corului catedralei, de această dată fiind învinşi la o diferenţă de un gol după încă două reprize de prelungiri. În echipa noastră au jucat următorii tineri: Marius Savin, Andrei Ciobanu, Ionuţ Ciobanu, Andrei Doboş, Alexandru Neculăeş, Adrian Rulian, Ionuţ Rulian, Ionuţ Sireţeanu, Ionel Diac. Un rol important l-a avut galeria, formată din tinerii care au participat aproape la toate partidele discutate şi i-a încurajat pe jucători.
La finala disputată în seara zilei de marţi, 10 iunie, împotriva echipei corului de tineri al catedralei, a participat şi PS Petru Gherghel. După frumoasa finală, cu palpitante răsturnări de scor, Preasfinţitul a înmânat câştigătorilor cupa, iar jucătorii primelor trei echipe clasate au primi medalii. Pe lângă premiile oferite de Preasfinţitul, au fost oferite premii constând în cărţi din partea editurilor „Presa Bună” şi „Sapientia”. Seara s-a încheiat cu o fotografie de grup şi cu „o bere” oferită de părintele paroh tuturor participanţilor.
Ne exprimăm speranţa ca această primă ediţie a unui turneu de fotbal pentru tinerii romano-catolici din Zona Iaşi să fie continuată în anii următori în spirit de bucurie şi fairplay, iar anul viitor să reuşim să câştigăm cupa.
Pr. Petru Tamaş
Lasă un răspuns