Durău, Fântânele, Duruitoarea, Dochia, Izvorul Muntelui, Piatra-Neamţ sunt cinci dintre punctele geografice pe care le-am atins pe parcursul unei escaladării cu tinerii în Munţii Ceahlău. Totul s-a întâmplat în a treia decadă a lunii august. Buna dispoziţie şi pofta de viaţă au fost ingredientele acestor zile.

Am pornit escaldarea noastră în dimineaţa zilei de 25 august, când ne-am pornit din Iaşi cu un maxi-taxi spre Durău. Cu bagaje şi corturi la noi am urcat în prima zi până la Cabana Fântânele. Un traseu scurt, dar suficient de abrupt. Nu ne-am propus un traseu mai lung, având în vedere că urmau şi alte zile de escaladare. Nu am putut însă rămâne pe loc prea mult şi în aceeaşi zi am făcut dus-întors traseul până la cascada Duruitoarea (de această dată fără bagaj la noi). Cât de mult diferea aerul de pe munte cu cel din Iaşi! Vremea rece şi terenul accidentat nu ne-au permis să ne aşezăm corturile, aşa că am închiriat câteva camere la cabana Fântânele.

A doua zi în zori am pornit la drum, pe un traseu destul de lung, până la cabana Dochia. Am ajuns aici după-amiază, frânţi de oboseală şi foame. Ne-a fascinant  însă peisajul de-a dreptul mirific de pe traseu. De acolo de la Dochia, din apropierea staţiei meteorologice, am urcat în aceeaşi seară pe celebrul vârf  Toaca, cel mai înalt din această parte a ţării. La coborâre am cules cu multă migală afine. Am rămas la Dochia în această noapte, şi de această dată preferând cazarea în locul corturilor.

Era mirific peisajul de dimineaţă, când puteam admira în vale norii de ceaţă care acopereau pădurea. Era deja a treia zi de drumeţii. După două zile de urcuş am coborât pe traseul abrupt spre Izvorul Muntelui, unde am ajuns pe la orele amiezii. Oboseala începuse deja să îşi facă simţită prezenţa. De aici am luat microbuzul care ne-a dus până în Piatra Neamţ.

La Piatra-Neamţ ne aştepta părintele Ciprin Bişoc de la Parohia „Sf. Iosif muncitorul”. El ne-a fost un adevărat ghid. În prima seară, după ce am participat la sfânta Liturghie am urcat cu telecabina până pe Pietricica, după care am poposit la „un taifas” în mijlocul oraşului. Când se întunecase deja de-al binelea am ajuns şi noi la corturile amplasate de cu seară undeva pe o colină la marginea oraşului. Aici ne-am odihnit, deoarece ne aştepta încă o zi de petrecanie prin frumosul oraş Piatra-Neamţ.

De astă dată deşteptarea a fost mai târzie. Deloc plăcută nu a fost surpriza când am vazut bazinele de apă ale ştrandului unde voiam să ne desfătăm în această zi erau goale. Pentru a nu pierde timpul am purces la vizitarea hergheliei din apropiere. După-amiază, după încă un prânz rece am luat microbuzul din Piatra-Neamţ şi am purces spre Iaşi. Au fost zile pline de peripeţii, dar încărcate de bucurie. Nu le vom uita prea curând.

Deşi nu prea numeroşi, am fost un grup suficient de mare ca să întreţinem o atmosferă călduroasă.

Carmen Diac