„Dumnezeu şi libertatea” a fost tema celei de-a doua conferinţe din cadrul itinerarului spiritual spre Înviere, conferinţă prezentată de ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti. La evenimentul desfăşurat la catedrala din Iaşi au participat şi tineri din comunitatea noastră.

De la începutul prezentării, arhiepiscopul a lăsat să se înţeleagă că tema nu poate face abstracţie de referinţa la adevăr, şi că abordarea ei se va axa pe conjugarea acestor doi termeni: adevăr şi libertate. Blazonul sau motoul pe care şi l-a ales la consacrarea întru episcopat a fost tocmai citatul din Evanghelia după sfântul Ioan: „Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera” (In 8,32). Însă întrebarea care se ridică pregnant astăzi priveşte utilitatea sau însemnătatea adevărului inspirat de credinţă sau extras din evanghelie. Pe un ton foarte colocvial şi familiar, fără a recurge la abstracţii şi formulări academice, arhiepiscopul a povestit chiar la început despre un aviator din timpul războiului care a fost nevoit să se catapulteze, ajungând să stea mai mult timp agăţat pe crengile unui copac cu paraşuta sa. După un răstimp de aşteptare, când s-a întrebat pe ce teritoriu este, dacă nu cumva pe cel al inamicului, vede pe cineva pe pământ, pe care îndrăzneşte să-l întrebe unde se află el. Acesta îi răspunde simplu că este agăţat în crengile unui copac. Şi aviatorul întreabă: „Eşti cumva preot?”. Cel de pe pământ îi răspunde: „Da, dar de unde m-ai recunoscut?”. „Ai spus un adevăr care nu m-ajută la nimic”, i-a spus aviatorul. Exemplul sugerează că acesta este considerentul multor oameni astăzi, dezinteresaţi de adevărata libertate care se poate obţine şi trăi prin intermediul credinţei. Libertatea trebuie văzută mereu ca sămânţă, drumul maturizării ei fiind întotdeauna adevărul. Răspunsul la libertate trebuie căutat în noi, pentru că Dumnezeu a pus o lumină în noi.

„Adevărul vă va face liberi” vrea să spună două lucruri: cuvintele ne trimit la o suferinţă înţeleasă în termeni de teamă, frică. Ne este teamă că ceea ce vrem noi nu se va împlini: nu pot fi sigur că voi ajunge acolo unde vreau să fiu. În al doilea rând este iluzia de a crede că eşti liber, în timp ce în realitate eşti sclav. În disputa lui Isus cu iudeii, în contextul căreia apare citatul de mai sus, aceştia susţin că ei n-au fost vreodată sclavii cuiva, deoarece sunt descendenţii lui Abraham, iar Isus le spune că „oricine comite păcatul este sclavul păcatului”. Păcatul, a spus ÎPS Ioan Robu, este „lovitura de moarte dată libertăţii”.

Omul trebuie să recunoască ceva principial, şi anume că este darul lui Dumnezeu. Pentru împlinirea lui ca om, el trebuie să se simtă ca dar. Păcatul închide, obstaculează această percepere de sine ca dar. De aceea, în trăirea falselor libertăţi, omul va păstra tot timpul în interiorul său nostalgia împlinirii. Isus, aşa cum a vorbit el însuşi despre sine, trebuie acceptat ca drum, cale de împlinire a omului. Nostalgia poate fi înţeleasă ca desiderium, adică dorinţă, dor, iar din punct de vedere etimologic ca dor până la stele. Dar înainte de desiderium, spune sfântul Toma, este iubirea care se constituie ca şi cheie de înţelegere a libertăţii noastre. Iubirea înseamnă să te accepţi ca dar al lui Dumnezeu. Tot ea ne ajută să vedem cât putem fi de liberi faţă de părinţi, faţă de alţi superiori.

Făcând referinţă la cursurile de morală predate în seminar, ÎPS Ioan Robu a definit libertatea ca şi capacitate de a identifica valori, de a le alege şi de a le pune în practică. Pe un ton exortativ, arhiepiscopul le-a spus îndeosebi tinerilor că nu trebuie să simtă „jenă când îşi dau seama că gândesc şi fac altfel decât ceilalţi”; să nu-şi imagineze că se împlinesc în viaţa lor prin vreo modă. Ghidarea în anii tinereţii după sfaturile părinţilor este binevenită pentru că ei au o experienţă de care e bine să se ţină cont. Apoi există şi un semnal interior care ne avertizează când greşim: conştiinţa. În dialog cu conştiinţa, cu noi înşine, trebuie să fim cât mai des, pentru că dialogul cu noi îl are ca martor pe Dumnezeu, care trebuie să fie în cadrul adevărului, deoarece el ne eliberează. Adevărul nostru este esenţial legat de Dumnezeu.

Ca un lucru foarte important, noi trebuie să credem în eficienţa continuă a cuvintelor lui Isus Cristos. Adevărul, despre care spune că ne eliberează, trebuie căutat, simţit şi împărtăşit.

Au urmat mai multe întrebări, dintre care pot fi amintite următoarele:

  • Cum să reacţionăm corect când contextul nostru social ne constrânge să facem lucruri împotriva convingerilor noastre bune?
  • În 1989 putem spune că am obţinut libertatea. A produs aceasta vreo schimbare semnificativă în poporul nostru?
  • Care trebuie să fie atitudinea noastră faţă de falsele adevăruri care ni se propun sau chiar ni se impun?
  • Trebuie să credem că posedăm adevărul sau mai degrabă să credem că ne aflăm mereu în căutarea lui?
  • „Dumnezeu şi libertatea” sunt realităţi care se explică reciproc. Cum de mulţi tineri ajung să creadă că libertatea te face străin de Dumnezeu, că una o exclude pe cealaltă?

Însumând răspunsurile, reiese că libertatea rezultă şi din lucrurile neplăcute pe care noi trebuie totuşi să le facem. La ceea ce este împotriva convingerilor noastre trebuie să reacţionăm cu calm şi de multe ori cu răbdare, fără a recurge la compromis. Răbdarea ne face imitatorii lui Dumnezeu care ne rabdă mereu. Cine se percepe pe sine ca dar îşi dă seama că are responsabilitate faţă de celălalt. Noi, în relaţia noastră cu Dumnezeu, nu trebuie să facem ceea ce vrea el, ci „să facem ceea ce vrea să vrem”, cum se exprimă sfântul Toma. Pe de o parte, putem spune că avem adevărul, pe de alta, că nu-l posedăm într-un mod desăvârşit. Toată viaţa noastră, de aceea, este o creştere şi împlinire în adevăr. În lumea de astăzi, „adevărul e cu capul spart”. Tinerii au impresia că Dumnezeu şi libertatea se exclud. Adevărul merge mereu împreună cu libertatea. Există un val de respingere a moralităţii pentru că aceasta ar împiedica libertatea. Valul acesta ne poate ispiti cu întrebarea: oare noi suntem cei care greşim? Dar, cum a spus mai înainte, trebuie să credem în eficienţa permanentă a cuvintelor lui Isus: „Adevărul vă va elibera”.

Următoarea conferinţă va avea loc joi, 2 aprilie 2009, cu tema: „Creaţie-evoluţie. Plan mântuitor sau întâmplare?”, susţinută de PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla.

Pr. Cristian Diac