„Memo şi perla albastră” a fost tema campusului pentru copii din acest an, desfăşurat în perioada 15-20 iunie la Păltinoasa. Aproximativ 70 de copii şi tineri animatori au participat la această manifestare. Realizarea acestui campus a fost rezultatul unui efort susţinut al părinţilor copiilor, al preoţilor din parohie şi a unor firme din Iaşi care ne-au susţinut din punct de vedere financiar.

Dimineaţa însorită a zilei de luni, 15 iunie, prima zi de vacanţă, a adus în curtea bisericii un furnicar de copii şi părinţi. Mult aşteptata săptămână de campus era pe punctul de a începe. Autocarul aştepta deja în faţă bisericii. În el s-au îmbarcat cei aproximativ 55 de copii şi 12 animatori, împreună cu o mare cantitate de provizii. Părintele şi cele două mămici care aveau să trudească în arşiţa zilei la bucătărie au venit cu o maşină personală. Spre seară, cu încă o maşină personală, aveau să sosească la Păltinoasa şi surorile de la Plopii fără Soţ. Am ajuns la Păltinoasa aproape de ora amiezii. Ne-am cazat în Casa „Dom Polski”, aparţinând comunităţii poloneze din localitate. Casa s-a dovedit a fi cam mică pentru numărul şi energia copiilor.

În scurt timp am reuşit să ne cazăm, să mâncăm ceva din proviziile aduse de acasă şi am pornit spre poeniţa din apropiere pentru a ne consuma energiile. Au urmat cinci zile pline de momente frumoase, jocuri, cântece, dar şi de nostalgie pentru cei lăsaţi acasă. Televizorul, Internetul, magazinul făceau de acum parte din trecutul nostru. Cu sau fără voia noastră ne-am adaptat ambientului aproape arhaic al jocului împreună (ex. de-a v-aţi ascunselea), al cântecului prin pădure, al hranei împărţită frăţeşte, al Liturghiei zilnice într-o capelă rustică etc. Toate acestea rămân pentru noi imagini de neşters ale unor zile de vacanţă.

În fiecare dimineaţă tinerii animatorii aveau să grijă să ne trezească la timp pentru a purcede la înviorare. Urma rugăciunea de dimineaţă, micul dejun şi mult aşteptata scenetă. Peripeţiile lui Memo, eroismul şi curajul de care a dat dovadă în căutarea perlei albastre, cea care avea să-i aducă fericirea, ne-au ţinut în suspans zi de zi. După scenetă urma cateheza pe grupuri mai mici, în cadrul căreia s-a discutat pe marginea virtuţilor ce au caracterizat călătoria lui Memo: profunzimea lacrimilor, bogăţia tăcerea, frumuseţea zâmbetului, puterea voinţei. Cele patru grupe (perle, broscuţe, cerbi, pescari) erau coordonate de animatori. După-amiază s-au desfăşurat activităţile practice şi jocurile, iar seara după cină au avut loc vizionări de filme, petreceri etc. În două zile activităţile noastre s-au desfăşurat în mijlocul pădurii, unde pr. Petrică a avut grijă să ne aducă pepeni din abundenţă. Acolo la poalele pădurii am învăţat să adunăm lemne pentru grătar, să facem trasee prin pădure şi să descifrăm alfabetul morse. Jocul „Îngeraşul” ne-a călăuzit paşii în fiecare zi a campusului.

Un moment cu totul deosebit s-a desfăşurat miercuri, zi ploioasă, în care am primit vizita părintelui paroh şi a părintelui Fabian. Ne-au adus îngheţată şi au ales să petreacă aproximativ o oră în mijlocul nostru.

Nu putem uita meritul deosebit al celor două mame, Cristina şi Irina, care, aproape fără somn, s-au îngrijit să ne gătească bucate alese.

Sâmbătă după-amiază, când ne-am îmbarcat în autocar, am fost surprinşi să observăm că autocarul nu se îndrepta spre casă,  ci spre Cacica. Am mers împreună să o salutăm pe sfânta Fecioară Maria în sanctuarul ei, printr-o rugăciune, după care am coborât în subteran, să vizităm salina seculară din această localitate.

La întoarcerea în Iaşi, părinţii ne aşteptau în curtea bisericii împreună cu părintele paroh având cutia de îngheţată într-o mână şi camera de filmat în celălaltă. Dulce a fost revedea cu scumpii noştri părinţi, pe care i-am îmbrăţişat cu drag.

A fost o săptămână de neuitat. Am trecut repede peste micile şi inevitabilele inconvenienţe şi am început să depănăm cele mai plăcute amintiri. A doua zi, duminică, în curtea bisericii, după sfânta Liturghie de mulţumire, am organizat un program artistic prin care am dorit să exprimăm mulţumirea noastră pentru sprijinul oferit şi să descreţim frunţilor tuturor.

Carmen-Cătălina Diac