Baia Mare – „Un foc care aprinde alte focuri”

Între 22 şi 26 iulie a avut loc Întâlnirea Naţională a Tinerilor Catolici, la Baia Mare. Toată acţiunea s-a desfăsurat pe Campia Tineretului, un spaţiu întins aglomerat de tineri catolici sosiţi din toate colţurile ţării şi nu numai. Printre cei cu sânge de român au mai onorat cu prezenţa şi oaspeţi de peste hotare: tineri dornici să descopere flacăra  credinţei. E nemaipomenit să vezi o mulţime de peste 2000 de suflete tinere care cântă, se roagă, zâmbesc împreună. Tema întâlnirii a fost “Un foc care aprinde alte focuri”, iar mottoul “Pentru noi a trăi este Cristos”.

Din Parohia Sfântul Anton am fost 9 tineri, care am purces către Baia Mare pentru a fi martori acestei manifestări. Miercuri, 22 iulie, ora 6 dimineaţa ne aflam pe peronul Gării de Nord şi aşteptam entuziasmaţi să înceapă călătoria cu trenul. Pentru început ne-am speriat niţel cu gândul că ne vom plictisi îngrozitor în această drumeţie lungă de apoximativ 14 ore. Dar am reuşit să venim de hac septicismului şi-am omorât oboseala cu cântece frumoase şi jocuri diverse. Din păcate trenul pe care trebuia să-l schimbăm în Cluj a avut întârziere şi asta ne-a prelungit aşteptarea. Ajunşi în Baia Mare am fost întâmpinaţi de către ghizi voluntari ce trebuiau să ne îndrume către locurile de cazare. Normal că după călătoria îndelungată somnul ne-a fost dulce şi liniştit.

În zilele ce-au urmat au avut loc Liturghii atât în rit bizantin, cât şi latin, în limba maghiară şi română pentru a ajunge Cuvântul Domnului la urechile tuturora. După celebrarea Sfintei Liturghii au avut loc cateheze centrate pe viaţa Sfântului Paul. În fiecare din cele 3 zile de desfăşurare a fost câte o temă de discuţii, dezbătută în grupuri mici. Dacă priveai din exterior era minunată imaginea pe care o vedeai: tineri adunaţi la umbra unui copac, entuziasmaţi să-şi împărtăşească gândurile cu semenii lor. Ca să mai anime atmosfera, voluntarii care ghidau aceste grupuri au introdus şi câte un joc printre discuţiile noastre filozofico-spirituale. La ultima noastră întâlnire sub pom am discutat despre cum vedem noi Biserica în ziua de azi. Biserica văzută ca un spital, în care oamenii vin atunci când sunt disperaţi, încărcaţi de greutăţi fel de fel; ei caută leac pentru boala ce-i apasă şi singura pastilă, care le poate curma durerea este rugăciunea. Lăcaşul Sfânt a mai fost asociat cu un Bonsai, deoarece a fost singurul copac care a supravieţuit după experimentul nuclear de la Hiroshima. Unii o vad ca pe o ruină antică. Cu toate că se destramă există totuşi o temelie care o menţine în picioare şi dacă avem voinţa o putem reclădi cărămidă cu cărămidă transformând-o chiar într-o fortăreaţă puternică. Tot ce trebuie e voinţa şi puterea de a lupta şi de a te sacrifica.

Au avut loc şi conferinţe având diverse teme interesante prezentate de preoţi,, episcopi, surori. Cel mai profound şi semnificativ moment a fost procesiunea catre Mănăstirea Sfânta Maria, bisericuţă veche în stil maramureşean, aflată pe un deal de unde puteai privi din înălţimi întreg oraşul. S-a format un cârd de tineri şi-am pornit cântând imnuri religioase. Cu toate că drumul a fost anevoios, nu aveai cum să schiţezi oboseală pe faţă. Ajunşi sus, pe deal, ne-am adunat cu toţii în jurul altarului de vară unde s-a desfaşurat Vecernia Mare din ritul bizantin. Din înălţimi se vedea întreg oraşul, iar la lăsarea întunericului mii de luminiţe au început să licărească asemenea unor lumânări, de parcă întreg pământul era martor la acest eveniment.

Pe lângă toate aceste manifestări a avut loc şi un concurs de imnuri, câştigat de tinerii din Dieceza noastră. Bucuria a fost şi mai mare când a fost anunțat oficial că următoarea Întâlnire  Naţională a Tinerilor Catolici, care va avea loc peste 3 ani, în 2012, va fi celebrată în Dieceza de Iaşi.

Am adunat idei şi trăiri de la tineri şi-am făcut un colaj de gânduri frumoase despre această experienţă. E simplu să spui că ţi-a plăcut totul sau nimic, dar cerând câteva detalii am obţinut impresii diverse pentru că lucrurile au fost văzute de ochi diferiţi şi analizate în mod distinct, astfel :

Roxana Zapodeanu: A fost frumos! Câteva zile petrecute altfel! Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost procesiunea la Biserica Sfânta Maria, a fost ceva special. Mi-au plăcut o parte din activităţi atât de mult, încât mi-aş fi dorit să mai rămân.

Catalina Diac: A fost o primă experienţă de acest gen. A fost interesant: mulţi tineri de vârste diferite, adunaţi cu mic, cu mare; multe conferinţe interesante printre care şi cea a părintelui Marius Sabău, care a vorbit despre spovada. Părintele a subliniat faptul că e bine să te spovedeşti când ai pacate mari și atunci când se acumuleaza mai multe păcate mici, e bine măcar o dată pe an să te spovedesti. De asemenea mi-a plăcut mult că tinerii erau foarte sociabili, cu toate că eram din zone de provenienţă diferite.

Carmen Fiu: Mi-a plăcut că eram din toată ţara, fiecare cu obiceiurile lui. Cel mai mult mi-a plăcut că am cunoscut tineri.

Andreea Miclăuș : Am petrecut la Baia Mare câteva zile frumoase  alături de 2000 de tineri veniți din toate colțurile țării. Am venit toți cu voie bună și cu speranța de a cunoaste câți mai mulți oameni noi. Rugându-ne, împărtășind opiniile și jucandu-ne am învățat să devenim mai toleranți, mai atenți și mai deschiși cu ceilalti. In fiecare zi după  Sfînta Liturghie era cateheza,  în care preoții încercau să clarifice tema întâlnirii « Un foc care aprinde alte focuri ». Ultima cateheza a fost a părintelui iezuit Marius, care ne-a vorbit despre Sf Paul  și ne-a încurajat să trecem peste rușine și să vorbim deschis despre credința noastră. În final ne-a dorit să avem parte în viață de o luna de miere ca si a Sfântului Paul, care a ținut intre  7 și 10 ani. Clipele care mi-au ramas în suflet au fost și cele  din timpul pelerinajului de pe  Câmpia tineretului spre Manastirea Sfanta Maria, de la poalele muntelui, în care am cântat  cu toții și apoi  L-am adorat pe Cristos impreuna.

Laura Andreș: Mi-au plăcut mult catehezele ţinute de diverşi preoţi. Păcat însă că nu-mi pot aminti cu precizie vorbele lor, însă îmi dau silinţa şi scormonesc să obţin ceva. La un moment, dat unul dintre preoţi a vorbit despre faptul că uneori vedem tot ce e în jurul nostru urât, hidos şi acest lucru ne face să ne simţim singuri şi chiar revoltaţi. Explicaţia dată a fost că modul în care îi vedem pe cei din jur, aşa ne vedem pe noi înşine. Nu de puţine ori am trăit acest sentiment, dar am încercat totuşi să găsesc o cale de a scăpa de acest sentiment şi să adopt o gândire pozitivă…optimismul te scoate din abis.

Faptul că ne-am adunat o mână de oameni şi am schimbat idei, gânduri, sentimente a fost impresionant, probabil pentru că în grupul de discuţii din care am făcut parte am întâlnit persoane simpatice care aveau curaj să-şi exprime părerea, să destăinuiască trăiri exemplificând fapte. Nu trebuie să faci neapărat lucruri măreţe pentru a determina o schimbare în viaţa ta sau a altuia; un lucru mic poate săvârşi fapte măreţe. De multe ori e greu să dai frâu liber cuvintelor şi preferi doar să asculţi poveştile celorlalţi. Urechea e cutia de rezonanţă a buzelor, iar creierul stochează informaţiile primite. N-are rost să urli cuvinte: cuvintele urlă singure. E suficient să le asculţi în tine însuţi.

Această înturnire a oferit oportunitatea tinerilor să se cunoască, să împartă gânduri, să evolueze în mod frumos pe plan spiritual, să-şi manifeste bucuria şi creativitatea. Satisfacţie mare ai când reuşeşti să te faci auzit de cei din jur şi mai ales când reuşeşti să te asculţi pe tine însuţi, să-ţi dezvolţi simţurile. Au fost momente memorabile care au trezit măcar o scânteie în inimile noastre, dacă nu o flacară.

Laura Andreș

[nggallery id=4]