IMG_4891„Brumărel” este luna de peste an, închinată în întregime Sfântului Rozariu, cunună de trandafiri atât de dragă Sfintei Fecioară, mănunchi de rugăciuni şi lanţ de iubire în care putem închide toate familiile noastre şi pe toţi aceia care aclamă mijlocirea puternică a Protectoarei noastre cereşti şi cred în eficacitatea acestei rugăciuni, atât de veche şi, totuşi, atât de nouă.

O mărturie concretă şi evidentă a importanţei acestei binecunoscute practici de pietate o constituie ziua de 7 octombrie, data la care în fiecare an credinciosii catolici se adună pentru a aduce un sincer omagiu şi act de cult Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului.

Noi, tinerii din Parohia „Sf. Anton de Padova” Iaşi, ne-am dorit ca această zi să fie una specială anul acesta şi să o cinstim pe maica noastră într-un mod cu totul inedit. Astfel, molipsindu-ne de entuziasmul preoţilor ce lucrează în mijlocul nostru şi încrezători în noul suflu ce adie asupra comunităţii noastre, ne-am propus ca în seara de 7 octombrie 2009, după Sfânta Liturghie, să legăm ca într-un lanţ de iubire dedicat mamei noastre cereşti inimile noastre tinere şi să animăm Sfântul Rozariu, transformând o rugăciune atât de comună într-o meditare profundă a misterelor celebrate, o adevărată veghere mariană ce ne-a însufleţit pe toţi şi ne-a lăsat cu o impresie şi urme adânci în suflet.

Totul a contribuit la o atmosferă propice meditaţiei şi rugăciunii: imaginile în format PPS proiectate, reprezentând mărturii de la sanctuarul din Lourdes, reflecţiile alese cu grijă, cântecele, implicarea câtor mai multe persoane, ornamentarea şi aranjarea altarului, simboluri, lumânări…

Tema a constituit-o apariţia Sf. Fecioare Maria la Lourdes şi exemplul tinerei Bernadeta prin care Fecioara a făcut să ţâşnească un izvor de apă miraculoasa, dar mai ales un izvor de har şi binecuvântări pentru toţi cei care strigau la cer şi încă mai cer o minune, o vindecare.

În cadrul acestei vegheri mariane, noi, tinerii şi credincioşii adunaţi în număr foarte mare, ne-am propus să o alegem pe Bernadeta de model în meditarea şi trăirea misterelor Rozariului, pe care ea a avut fericirea de a le recita chiar în prezenţa Preasfintei Fecioare Maria, cea Neprihănit Zămislită. Pe parcursul desfăşurării Sfântului Rozariu, credincioşii au putut urmări imagini de la Lourdes, au meditat fragmente din Sfânta Scriptură şi reflecţii la fiecare mister, în proclamarea şi prezentarea cărora părintele vicar şi tinerii au pus toată inima.

Ne-am rugat Sfintei Fecioare Maria mai ales pentru tămăduirea bolilor spirituale din familiile noastre creştine, măcinate de atâtea probleme, tensiuni, neînţelegeri, crize cât priveşte sensul şi identitatea familiei în planul lui Dumnezeu şi în viaţa noastră. Am implorat-o pe Sfânta Fecioară Maria, cea care a apărut în urmă cu 150 de ani la Lourdes,  să vindece bolile din sufletele creştinilor de astăzi, să dăruiască pace şi unitate în familii.

În această zi dedicată Sfintei Fecioare Maria, biserica noastră s-a umplut de credincioşi ca niciodată, semn că erau dornici să recite împreună această rugăciune şi să-şi reînnoiască astfel încrederea sinceră în mijlocirea Neprihănitei, în mod particular în devoţiunea Sfântului Rozariu.

După binecuvântarea finală, am plecat spre casele noastre având un suflet împlinit, sau cel puţin o inimă plină, mai curată si plină de acea speranţă creştină care ne asigură că vom şi primi cu certitudine ceea ce am implorat prin rugăciunea cea mai dragă ei. Fie ca Mama şi Regina noastră cerească să-şi întindă cu iubire mantia ei ocrotitoare asupra noastră şi asupra tuturor acelora care au mai mare nevoie, într-un fel sau altul, de minunile ei.

Veronica Iordăchescu, cls a XI-a

[nggallery id=108]