POZA TITLU AC reunit Iasi SfAntonUn grup de 25 de tineri ai Acțiunii Catolice din Parohia Sf. Anton de Padova” din Iași au participat în perioada 6-8 aprilie 2010 împreună cu pr. Claudiu Budău la un schimb de experiență cu membrii A.C.T. din Chișinău. Această inițiativă a fost gândită ca o continuare a tuturor ceremoniilor specifice sărbătorilor pascale și a fost presărată cu momente de rugăciune, armonii de orgă, acorduri de chitară și jocuri, toate sub semnul bucuriei și al entuziasmului tineresc care nu ne-a părăsit nici o clipă.

            Astfel că, în dimineața celei de-a treia zi a Paștelui, au participat cu toții la liturghia de  la ora 9:00 și apoi au pornit spre Republica Moldova. Pe parcursul drumului, nu au lipsit, desigur, cântecele de voie bună acompaniate de chitară și glumele pline de haz. Prima destinație a fost Episcopia romano-catolică din Chișinău unde au fost întâmpinați de către pr. vicar Mihai Balan, responsabil cu pastorația tinerilor din dieceză și câțiva reprezentanți ai A.C.T. După câteva momente de prezentare a pulsului parohiei și a activităților care se desfășoară în cadrul acesteia, grupul de tineri a  animat și a participat la sfânta liturghie alături de credincioșii localnici. În timpul plimbării de seară, după cină, au vizitat instituțiile cultural-politice importante din centrul orașului și apoi au fost cazați la Centrul Don Bosco.

            Dimineața următoare anunța o zi frumoasă care a început prin participarea la o liturghie în limba polonă și rusă, însoțită pe alocuri de cântări pascale românești. Se cuvine să menționăm faptul că punctul culminant al zilei l-a reprezentat întâlnirea cu preasfințitul Anton Coșa care a urat <Bun venit!> tinerilor de la Iași și care s-a bucurat de vizita unui număr atât de mare de „acționari” și a adresat invitația de a reveni cât mai des în Republica Moldova.

            Explorarea împrejurimilor a continuat cu o vizită la Centrul social „Divina Providență” unde tinerii au fost întâmpinați cu mare căldură de pr. paroh Ștefan Socaciu și diaconul permanent Edgar Vulpe care coordonează întreg centrul. Acestora li se alătură lucrători sociali, pedagogi, bucătari și mai ales voluntari care își aduc zilnic contribuția, astfel încât munca lor să dea roade și să fie în beneficiul, mai ales, al persoanelor defavorizate din comunitate. Activitatea acestora este complexă și se concretizează în servicii adresate mai multor categorii de beneficiari. Presupune așadar o capelă catolică, cantină pentru aproximativ 120 de persoane vârstnice cu o situație material-financiară precară, centru de zi pentru persoane vârstnice (activități de socializare și petrecere a timpului liber), centru de zi pentru copii și activități de tip after-school, grădiniță (va fi inaugurată la 1 mai 2010), internat pentru tinerii din diasporă care vor urma studii superioare în Chișinău.

              După masa de prânz, a urmat o expediție în natură, departe de zgomotul orașului, unde grupul a vizitat Orheiul Vechi, un obiectiv cultural-istoric reprezentat de o mănăstire ortodoxă foarte veche și chilii săpate în stâncă care adăposteau călugării în perioada comunismului. Seara a fost dedicată exclusiv jocurilor pregătite de către tinerii din A.C. Chișinău care au avut rolul de a facilita cunoașterea dintre membrii celor două grupuri și unei serate muzicale care a antrenat tinerii la distracție și dans.

            În ultima zi, dimineața a fost rezervată pentru o plimbare deosebită în Grădina Botanică din Chișinău, iar după o masă copioasă la prânz tinerii nu au putut rata „BUCURIA” bomboanelor de ciocolată vestite în întreaga Moldovă, pe care le-au dus celor dragi acasă.

            Pentru toți membrii grupului de tineri din Iași care s-au aflat pentru prima dată în Republica Moldova a fost și va rămâne o experiență de neuitat care i-a făcut să reconștientizeze faptul că anumiți factori sociali și politici pot îngrădi practicarea credinței și că trebuie să fie recunoscători pentru multele daruri de care s-au obișnuit să se bucure, uitând uneori că sunt gratiuite și nemeritate. Doar așa viața fiecăruia se convertește spontan și firesc în misiunea de a fi apostoli, indiferent de „intemperiile” în mijlocul cărora Domnul ne-a chemat să devenim cei care el așteaptă ca noi să fim, tineri creștini catolici angajați și responsabili în misiunea de evanghelizare a Bisericii.  

Adriana Doboș

 

Următoarele rânduri vă vor prezenta câteva dintre mărturiile celor ce au trăit această experiență nouă:

 

Escapada la Chişinău a fost o experienţă nouă pentru mine, prin care am avut ocazia să trăiesc pentru puţin timp, în mijlocul comunităţii catolice din centrul Chişinăului. Ceea ce m-a impresionat a fost că, deşi sunt puţini catolici, aceştia nu şi-au pierdut încrederea în Dumnezeu şi merg cu bucurie la Sfânta Liturghie de fiecare dată când au ocazia. Vizitarea oraşului a fost un bun prilej pentru a descoperi frumuseţile vechiului teritoriu ce facea parte din România Mare.”

Lucia Giurgi

„A fost plăcut drumul până în Chişinău, a fost frumoasă liturghia (căci noi am animat-o ), a fost atractivă plimbarea prin oraş, a fost bună pizza (stomacul a sesizat acest lucru), a fost liniştită noaptea (oboseala şi-a spus cuvântul), a fost primitoare întâlnirea cu Preasfinţitul Anton Coşa (pentru că ne-a oferit bombonele ), a fost interesantă călătoria în lumea copiilor şi a bătrâneilor din cadrul centrului „Divina Providenţă”, a fost uimitoare deplasarea spre centrul istorico-cultural „Orheiul Vechi” (unde ne-am înghesuit pentru a observa cât de ingenioşi au putut fi strămoşii), a fost amuzantă seara când tinerii din Chişinău au pregătit câteva jocuri, a fost relaxantă plimbarea prin Grădina Botanică (e mai îngrijită faţă de a noastră), a fost gustos prânzul servit la restaurant şi bomboanele Bucuria mult aşteptate.

Au fost deranjante gropile de pe străzi (să ne bucurăm de străzile noastre, căci nu am vrea să fim puşi în situaţia de a ne cumpăra toţi Jeep-uri pentru a nu le simţi prezenţa), au fost neplăcute conflictele politice şi religioase (deoarece nu ne-am putut desfăşura aşa cum am fi vrut), a fost trist să auzim că populaţia catolică este considerată o sectă şi că este nevoie de un nou proces de evangelizare.

Cu toate acestea, mulţumim tuturor „sponsorilor” şi bucătarilor şi gazdelor care au binevoit să ne ajute şi aşteptăm cu mare entuziasm un alt schimb de experinţă la fel de plăcut.

P.S.: Ştiaţi că hramul Chişinăului este pe data de 14 octombrie? Ce coincidenţă, nu?”

Andreea Gheţ

„Am avut deosebita plăcere să vizitez pentru trei zile Republica Moldova, (mai exact Chişinăul) numită popular ‘sora’ mai mică a României.

Arhitectura oraşului dată de clădiri arată o atmosferă mai provincială ţinutului, oferind turistului tot ce ar dori să vadă, fiind plin de parcuri şi monumente. Natura se evidenţiază foarte bine prin floarea ce prezintă frumuseţea sufletului, iar copacul prezintă o scară ce aminteşte omului că trebuie să urce sus, că aici pe pământ trupul e doar o simplă căsuţă.

Bomboanele Bucuria putem spune că sunt un simbol al Moldovei moderne. Păşind în interiorul unui magazin Bucuria ‘acasa la mama ei’ am intrat în lumea dulciurilor; acolo fiecare se simte copil.

Am lăsat la urmă ceea ce m-a impresionat, şi anume oamenii de acolo. Moldovenii sunt oameni veseli, primitori, paşnici, iubitori de petrecere, cu un accentuat ataşament faţă de familie, prieteni, tradiţie, credinţă şi (mai ales) faţă de ţară…

Dimitrie Cantemir, în “Descrierea Moldovei”, a pomenit de ospitalitatea moldoveanului faţă de prieteni, dar mai ales faţă de străini. Au tot respectul şi aprecierea mea pentru uşa inimii deschisă prin afecţiunea ce-o arată oamenilor din România. Dacă vreţi să gustaţi o Românie de care nu veţi mai avea parte aici la noi, vă propun să vizitaţi Republica Moldova.”

Manuel Păuleţ

„A fost o experienţă plăcută, chiar a meritat. Accentul oamenilor e foarte comic… în glumă, am preluat şi noi acest accent, fără să ne dăm seama, încât nu mai puteam scăpa de el. Dar toate experienţele trăite nu se compară cu bomboanele de la “BUCURIA”… care sunt ffff bune!!”

Carmen Fiu

 

„Cu toată sinceritatea pot afirma că am fost extrem de impresionant de această călătorie. Mi-a plăcut foarte mult oraşul Chişinău, deşi nu mă aşteptam pentru că auzisem altceva, mai rău, despre această ţară în general.

În legătură cu Bisericile Catolice din Chişinău, am remarcat că sunt îngrijite, însă sunt condiţii foarte grele pentru creştinii catolici, întrucât bisericile au fost ţintele comuniştilor.

Oamenii sunt foarte ospitalieri, amabili cu străinii şi am rămas cu o impresie plăcută.

A fost o experienţă de neuitat şi mi-aş dori să retrăiesc acele momente. Punctul forte al Republicii Moldova, din punctul meu de vedere, cred că şi ale celor ce au călătorit alături de mine, sunt dulciurile. Consider că toată lumea ar fi sedusă de o „bucurie” adevărată!”

Alexandru Baraboi

Pe lângă vizionarea pozelor din album puteți asculta și o frântură din liturghia animată chiar de noi: Corul Tinerilor la Chișinău.

[nggallery id=118]