Duminică, 16 mai 2010, după liturghia tinerilor ne-am informat despre cum să interpretăm informaţiile din mass-media. Întâlnirea a avut loc la ora 18:15, la subsolul bisericii Sfânta Tereza.
Un grup de tineri de la parohia noastră s-a întâlnit cu un alt grup de la parohia Sfânta Tereza pentru a discuta despre ştirile din mass-media zilelor noastre. Acest lucru s-a întâmplat duminică, 16 mai 2010, după Liturghia tinerilor.
Am lăsat-o pe Monica Columbeanu să-şi închirieze părul cu 20.000 de euro, am trecut peste Gigi Becali, am evitat-o pe mama lui Băsescu care are pensie de 750 ron şi am rămas să discutăm despre lucruri serioase.
Ne-au vorbit doi jurnalişti, soţii Mihaela şi Ninel Berneaga, de la care am am aflat că mass-media este o afacere pentru propriile scopuri. O afacere în care noi suntem piesa principală pentru că mass-media vinde ceea ce se cere. Noi suntem cei care determină audienţa programelor TV, radiourilor, ziarelor. Noi suntem cei care involuntar stabilim titlurile zilei.
Limbajul folosit pentru a manipula ochiul uman poate fi catastrofic, de domeniul hiperbolelor (de exemplu „Haosul şi disperarea au pus stăpânire pe Haiti”) şi este utilizat pentru a apela la emoţiile cititorului.
Unele limbaje aplicate de mass-media te pot duce în eroare. Aflii din titlul articolului că „Un reporter a înghiţit o muscă uriaşă în direct” şi citesti în articolul respectiv că de fapt nu era chiar o muscă uriaşă, ci una normală. Am dat un exemplu neînsemnabil, dar gândiţi-vă că astfel de ştiri găsiţi la tot pasul.
Observăm că mass-media nu mai este interesată să informeze cititorul, ci mai degrabă să câştige profit din audienţă şi vânzări. Înainte de a citi un articol ne putem intreba: „aş putea trăi fără să ştiu asta? La ce-mi ajută?”.
Am fost înştiinţaţi şi de vastul teren al internetului. Informaţiile de pe internet nu sunt chiar ce par a fi. De câte ori nu am fost tentaţi să dăm click la un mesaj de genul: „eşti al 9,999 –lea vizitator…”? În spatele acestui click se află un virus pentru că nu toate site-urile sunt sigure şi trebuie verificate. Internetul înseamnă şi informare şi manipulare.
Ca nemulţumire pentru unii, se întâmplă deseori să găsim comentarii postate în diferite discuţii ne la locul lor. De aceea am învăţat să nu lăsăm comentarii înainte de a fi siguri de ceea ce scriem. Acest aspect se poate aplica şi într-o discuţie cu prietenii.
Tot am adus vorba de comunicaţie: este timpul să tragem un semn de alarmă în ceea ce priveşte acest capitol deoarece se simte faptul că lumea nu mai comunică prin viu grai. S-a ajuns ca dialogurile de la telefon să se scurteze ajungân-se de la „Bună! Ce mai faci?” la întrebarea simplă „Unde eşti?”. Şi exemplele pot continua.
S-a vorbit şi despre motivul pentru care ar trebui să zăbovim pe net. Nu putem sta o veşnicie, iar dacă stăm, stăm pentru a transmite un mesaj sau pentru a recepţiona unul.
A fost o seară de unde am plecat încărcaţi cu informaţii bune de luat în serios şi de pus în practică, dintre care menţionăm: internetul nu este o lume reală de aceea trebuie să fim atenţi la ce citim şi cum citim. Soluţiile pentru a scăpa de aceste ştiri nefolositoare se află chiar în mâinile noastre.
Mintea noastră e mai importantă ca internetul!
Andreea Gheţ
[nggallery id=122]
Lasă un răspuns