Suntem în luna dedicată Rozariului, dar să nu uităm că este şi luna Misiunilor. Data de 24 octombrie 2010 reprezintă o dată semnificativă, deoarece atunci sărbătorim a 84-a Zi Mondială a Misiunilor. Cu această ocazie am realizat şi o cateheză specifică.

 

În fiecare zi de luni, după slujbă, se desfăşoară cateheza tinerilor. Anul acesta am început cu tema „Ce ne face fericiţi”, apoi am continuat cu „Familia şi timpul liber”. Însă cateheza din data de 11 octombrie 2010 a fost una aparte.

Datorită faptului că suntem în luna Misiunilor, părintele vicar Ionuţ-Eremia Imbrişcă a binevoit să ne povestească din experienţa sa în Kenya, unde a fost misionar 6 luni de zile. Două ore l-am ascultat pe părintele şi parcă poveştile nu se mai terminau.

Când vorbim de misiuni ne gândim în primul rând la continentul african. Kenya este o ţară situată în est-centrul Africii. Capitala este Nairobi, dar cel mai cunoscut oraş este Mombasa. Părintele Ionuţ împreună cu părintele Cristian Bîrnat şi-au desfăşurat misionariatul în oraşul Maikona începând cu luna noiembrie, anul 2007, pe vremea când erau încă seminarişti.

Din cele relatate pot menţiona faptul că africanii îşi respectă tradiţiile: căsătoria, parcă mai mult în favoarea bărbatului, botezul, mai ales cel al băieţilor, ritualul liturghic. Să nu credeţi că femeile sunt lăsate deoparte. Toată munca le aparţine: de la construirea casei până la căratul lemnelor şi a apei potabile, prepararea mâncării, dar şi îngrijirea copiilor.

Concepţia africanului despre educaţie nu este prea plăcută, însă dacă îi dai o cămilă sau două e posibil să-şi schimbe mentalitatea şi să accepte să-şi dea copii la şcoală. Din câte am observat de prin poze şi filmuleţe, copii sunt foarte receptivi. În general ei nu se ocupă decât cu mersul caprelor la păscut. Însă de când s-au construit grădiniţe şi şcoli, lucrurile s-au mai schimbat.

În aceste 6 luni, misionarii au reuşit să contruiască 6 grădiniţe şi o şcoală. Printre alte activităţi ale misionarilor se mai numără şi catehezele cu tinerii, celebrarea liturghiilor în diferite filiale ale parohiei, participarea la rugăciunea de seară numită jumuyia.

Chiar dacă omul alb este privit ca un om bogat şi binevenit, există şi riscul de a intra în încurcătură atunci când vrei să imortalizezi cu aparatul foto anumite aspecte din viaţa lor. Maşina misionară era întotdeuna plină până la refuz de persoane dornice să ajungă cât mai repede acasă, restul oamenilor mergând pe jos kilometri întregi prin deşert.

Tot despre tradiţii şi obiceiuri din Africa am discutat la o cateheză anterioară. Pe data de 31 mai 2010, Cristina Gheţ, proaspăt întoarsă acasă după o experienţă de aproximativ 4 luni, ne-a povestit şi ea despre viaţa africanilor. Misiunea Cristinei s-a desfăşurat pe nisipul Republicii Coasta de Fildeş, situată în Africa de vest.

Parohia misionară se află în oraşul Djebonoua. De aici ne-a povestit Cristina cât de ospitalieri sunt locuitorii. La o liturghie a copiilor participă în jur de 100 copii care animă slujba în felul lor tradiţional cu dans şi cântec voios. Cea mai simplă modalitate de a te integra într-un grup de copii este aceea de a te juca împreună cu ei. Sunt însă şi copii cărora le este frică să se apropie, considerând că albii sunt fără piele, iar aluniţele sunt pişcături de ţânţari.

Un salut poate să dureze şi până la câteva minute bune, deoarece te întreabă ce mai faci, ce-ţi mai face familia, animalele, cum e vremea. Atunci când dăruieşti sau când îi ajuţi cu ceva, mulţumirile sunt adresate în aceeaşi zi, dar nu uită să-ţi mulţumescă şi în ziua următoare.

Ar trebui să luăm ca exemplu bucuria ce o manifestă la celebrarea liturghiei, prin dansuri şi cântece ritmate de bătăile din palme. Liturghia poate să dureze şi două ore, iar dansul poate să ţină de la intrarea în biserică până la altar.

Cele două cateheze ne-au hrănit cu informaţii de pe un tărâm necunoscut nouă unde activităţile misionare ajută la evanghelizarea celor ce nu-l cunosc încă pe Isus Cristos. De aceea trebuie să nu fim indiferenţi atunci când ni se cere ajutorul, să luăm ca exemplu faptele misionarilor şi să le susţinem idealurile.

Ar mai fi multe de zis, însă am să las pozele să vorbească de la sine.

Andreea GHEȚ

[nggallery id=138]