A 84 zi mondială a Misiunilor a fost accentuată de un moment special de adoraţie, urmat de misterele rozariului, realizate de tineri şi comunitatea parohiei noastre în cinstea celor ce se dedică vestirii evangheliei.

În Duminica Misiunilor, 24 octombrie 2010, în parohia noastră, tinerii şi comunitatea au participat la un moment special de adoraţie. Acest moment a început la ora 16.30 şi s-a continuat cu misterele rozariului până la începerea liturghiei tinerilor.

Vestirea evangheliei are loc în toată lumea. De aceea în faţa altarului am reprezentat cele cinci continente prin culorile lor specifice: roşu, albastru, alb, verde şi galben. Alături de aceste culori am aşezat globul pământesc în miniatură şi Biblia.

Lăsând la o parte toate grijile şi problemele care ne frământau în acel moment, ne-am adunat sufleteşte gândindu-ne la misionarii ce depun eforturi enorme pentru a-i învăţa şi pe alţii Cuvântul lui Dumnezeu. Printre misionari ne numărăm şi noi, din momentul primirii Botezului, având sarcina de a vorbi în numele iubirii lui Dumnezeu cu ajutorul crucii şi a evangheliei. Cu toţii să ne unim mâinile, să ne folosim picioarele şi buzele pentru a transmite mai departe, în toate colţurile lumii, mesajul evangheliei scris în fapte şi cuvinte.

Fiind şi luna Sfântului Rozariu tinerii au rostit misterele de slavă rugându-ne cu întreaga comunitate pentru fiecare continent în parte: pentru ca triburile din Africa să-l caute, să-l iubească şi să-l vestească pe Cristos, pentru copii din continentul american, pentru ca tinerii din Europa să împărătşească credinţa lor, pentru misionarii din Oceania şi pentru bisericile tinere de pe continentul asiatic.

Să luăm ca exemplu faptele misionarilor şi să-i urmăm aşa cum şi Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea ne îndeamnă: „în numele său se îndreaptă spre multe părţi ale lumii pentru a vesti şi a mărturisi evanghelia”.

După Sfânta Liturghie tinerii au înmânat o diplomă şi o statuetă tradiţională din Coasta de Fildeş părintelui vicar Ionuţ-Eremia Imbrişcă pentru faptul că a fost misionar în Maikona, Kenya, încheind această zi cu un concert susţinut de corul Catedralei romano-catolice Sf. Maria Regină Iaşi cu ocazia împlinirii a 20 de ani de Caritas, unde ca soprană ne-a încântat Andreea Chinez. Felicitările noastre!

***

Pentru misionarii din noi putem să rostim această rugăciune, care a ajutat-o pe Maica Tereza în momentele grele:

Doamne, atunci când îmi este foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană.
Atunci când îmi este sete, dă-mi pe cineva care are nevoie de apă.
Când îmi este frig, trimite-mi pe cineva să-l încălzesc.
Când sunt rănit, fă să întâlnesc pe cineva ca să-l consolez.
Atunci când crucea mea devine prea grea, fă-mă să împărtăşesc crucea altuia.
Când sunt sărac, condu-mă la cineva aflat în nevoie.
Când nu am timp, trimite-mi pe cineva pe care îl pot ajuta un moment.
Când sunt umilit, dă-mi pe cineva pe care să-l laud.
Când sunt descurajat, trimite-mi pe cineva să-l încurajez.
Când am nevoie de înţelegerea altora, trimite-mi pe cineva care are nevoie de a mea.
Când nu mă gândesc decât la mine, îndreaptă-mi gândurile spre ceilalţi şi spre Tine,
Domnul meu şi Dumnezeul meu. Amin

Andreea GHEŢ

[nggallery id=140]