„Marta, Marta, pentru multe te zbați și te frămânți.Însă un singur lucru este necesar”
(Lc 10,41-42).

Noi, oamenii, suntem atât de diferiți, cu idealuri diverse, cu aspirații multiple, dar cred că nu aș greși prea mult dacă aș afirma acum că ne putem totuși împărți, dintr-un anumit punct de vedere, în două categorii distincte. O parte dintre noi sunt oameni prinși deja în iureșul vieții, iar o alta, formată din cei mai tineri, se pregătește să intre în iureșul vieții. Vizita lui Cristos la Marta și Maria ar putea fi intitulată „evanghelia omului echilibrat”, iar filozofia de viață pe care o propune s-ar putea intitula „fascinația liniștii din mijlocul furtunii. Oare de ce?

Un vers din Lucian Blaga, care m-a provocat mereu, sună în felul următor: Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. / Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, / ci adânc în pământ undeva”. Dacă te abați și astăzi prin unele sate ori cartiere periferice ale unui oraș, ai uneori un sentiment ciudat că viața este extrem de liniștită și totul decurge de veacuri la fel, în același ritm molcom și sigur, de parcă nimic deosebit nu ar putea tulbura ordinea prestabilită de veacuri. Indiferent de activitate, se găsește oricând timp pentru a aprinde lejer o țigară sau pentru a sta la taifas, un ceas sau două, în fața porții. Uneori chiar ai impresia că veșnicia s-a născut într-adevăr la sat.

Un astfel de loc reprezintă însă doar o oază, un loc devenit între timp atipic pentru contemporaneitate și spiritul ei febril, grăbit, ce trăiește cu teama de a pierde pasul vizavi de schimbările mult prea rapide pe care omul modern le generează. Lumea ne vorbește așadar de o cu totul altă realitate. În afara satului idilic al lui Blaga, e mult haos, iar viața în sine a devenit un iureș, ce tinde să scape de sub control. Cei care trăiesc în orașele mari sau studiază, lucrează în ele pot da mărturie ce stresantă a devenit viața: mașini, tramvaie, claxoane, înjurături, oameni grăbiți ce dau unii peste alții și-și fac loc cu coatele pe străzile ori în stațiile devenite neîncăpătoare, cursuri, facultăți alternative, seminarii, bairamuri și petreceri care nu se mai sfârșesc. E un haos total. Viața are un ritm care-ți dă impresia că parcă te-ai afla într-o mașină de spălat. Sunt mulți care vin pe perioada verii acasă, din străinătate, de la muncă și pot confirma și ei această agitație și acest stres pe care omul contemporan nu mai reușește să-l domolească. Toată ziua muncă, patronii trag de muncitori, toți se agită, toți vor să nu iasă în pierdere și să nu piardă ritmul. Toți aleargă și uită uneori să se oprească, pentru a se întreba „încotro?” Timpul nu ne mai ajunge. Dialogurile se rup parcă înainte de final, mesajele sunt din ce în ce mai succinte și dau impresia unei limbi chinuite și forțate să genereze un limbaj format doar din cuvinte scurte ori monosilabice, prescurtări și barbarisme verbale. Trăim în lumea aflată atât de mult în criză de timp, încât prima întrebare într-o convorbire telefonică nu mai este „Ce mai faci?”, ci „Unde ești?” O viață care nu e doar ca o mașină de spălat, ci și ca un aspirator: te trage și pe tine după ea. Și ferească Dumnezeu să ai curajul să fii altfel!

Această Evanghelie este un semnal de alarmă pentru toți cei care recunosc starea aceasta alarmantă în care ne aflăm și pentru toți cei care nu au renunțat încă la visul unei vieți de om și creștin autentic, după inima lui Dumnezeu, și nu după iureșul valului care vrea să ne ia pe sus cu tot ce suntem și avem.

1. O primă lecție pe care vrea să ne-o dea cuvântul lui Cristos este: „Învață să mai spui din când în când stop! Omul nu este o mașină. Viața nu este doar muncă și activitate în rutină. Oare trăim ca să muncim sau muncim ca să trăim? În viață trebuie să te mai și oprești și să nu te lași purtat doar de obișnuințe și de preocupările stereotipe ori monotone zilnice. „Marta, Marta, pentru multe te zbați și te frămânți!” Marta, Marta, nu te mai agita atât! Oare crezi că asta contează în acest moment cel mai mult, dacă îmi servești scofeturi pregătite timp de trei ore? Stai liniștită. Mai ia o pauză! Eu nu am venit să te stresez și mai mult. Altul e scopul vizitei mele. E ca și cum Cristos ne-ar adresa un reproș tuturor. De când nu ți-ai mai luat concediu sau o zi liberă, un timp în care să-ți reîncarci cu adevărat bateriile? Sau crezi cumva că totul se dărâmă și se năruie dacă lipsești tu câteva zile de acasă, tu, cel de neînlocuit, fără de care nimic nu se poate și toate merg prost? De când ai ajuns să te crezi de neînlocuit? Ai devenit între timp veșnic și perfect și nu știu eu? Sau ești și tu dintre acei care trăiesc cu veșnica teamă că sunt furați și înșelați, că, dacă nu ești prezent, nimic nu se face cum trebuie? Stai liniștit. Viața merge înainte și cu, și fără tine.

Isus nu o dojenește pe Marta că muncește. Ea trebuie să muncească. Toți trebuie să muncim, să fim activi, harnici. Dar îi reproșează cumva că doar asta face. Viața trebuie să aibă un ritm, un echilibru. E necesar ca din când în când să existe și momente de reîncărcare, de reîmprospătare, de hrănire. Chiar Dumnezeu, atunci când a creat lumea, i-a imprimat un astfel de ritm. După ce a creat totul în şase zile și a văzut că toate erau bune, a șaptea zi a dedicat-o repaosului. E importantă activitatea. Ei îi sunt dedicate șase din cele șapte zile ale săptămânii. Dar din când în când, regulat, trebuie să ne reamintim să spunem și stop. Să-mi spun mie cu convingere: „Eu nu sunt o mașină, nu sunt ceea ce vrea lumea să facă din mine, o cutie de conserve, cu termenul de garanție expirat înainte de vreme”. Există mulți care ar avea alternative și care nu sunt obligați de circumstanțe, dar muncesc cu plăcere și duminica, ba chiar, li se pare, cu mai mult spor decât în rest. Iar Sfânta Liturghie duminicală e adesea un lux pe care mulți nu și-l mai permit de mult timp. Omul nu e o mașină. Iar activitatea, munca, banul nu epuizează integral rostul vieții.

2. O altă lecție importantă pe care ne-o dă Isus astăzi e următoarea: în viață este fundamental să știi să-ți stabilești prioritățile, și aș enumera cel puțin trei legi sau criterii în acest sens.

În primul rând, nu poți să le faci sau să le ai pe toate în viață. Și uneori se aglomerează așa de multe și ai impresia că trebuie să faci așa de multe, încât ajungi să spui „Nu mai fac față. Sunt depășit”. „Doamne, nu mai pot. Nu vezi că sora mea m-a lăsat singură? Spune-i să mă ajute!” Iar Isus îi dă o replică simplă: „Un singur lucru este necesar!” Adică: „Atunci când ai prea multe de făcut, oprește-te și vezi care sunt lucrurile cele mai importante și necesare. Fă-le pe acelea, iar pe celelalte lasă-le deoparte” Nu poți să le faci pe toate, nu le poți avea pe toate în viață! Iar un principiu fundamental pe care trebuie să ni-l însușim este tocmai acesta: a fi este mai important decât a avea. Întotdeauna, oamenii contează mai mult decât lucrurile. Noi avem tendința să fim uneori mai atașați de lucruri decât de oameni, pentru că pe primele le putem poseda mai ușor. Or, apreciem persoanele la adevărata lor valoarea abia după ce nu mai sunt lângă noi. Dacă-ți zgârâie cineva mașina, faci imediat o criză de nervi. Dacă se îmbolnăvește vecinul, rămâi rece sau chiar te bucuri. De ce? Pentru că te-ai atașat mai mult de lucruri, decât de persoane. Valoarea supremă pentru Dumnezeu este omul, persoana umană.  „Gloria Dei homo vivens” (Gloria lui Dumnezeu este omul viu), spunea Irineu.

„Marta, Marta, acum ai pe cineva în casa ta! E importantă și ciorba ta. Dar las-o, căci eu sunt mai important decât ciorba ta. Ciorbă poți face și mâine. Eu nu vin în casa ta în fiecare zi. Vânzătorul e mai important decât marfa pe care ți-o vinde. Nu-l trata ca pe un nimeni. Angajatul tău e mai important decât banii pe care ți-i produce. Familia e mai importantă decât serviciul. Copiii, educația lor sunt mai importante decât câmpul ori un salariu de cinci ori mai mare. Bolnavul care așteaptă la ușa cabinetului sau cel care zace de febră în pat e mai important decât polița lui de asigurare ori banii pe care ți-i strecoară cu mâinile tremurânde în buzunar”. Așadar, când lucrurile se aglomerează și simt că nu mai pot, las totul deoparte în favoarea omului. Respectă ordinea priorităților și ierarhia de valori care te reprezintă ca om și creștin adevărat!

O altă lege pe care trebuie să o asimilăm e și aceasta: relațiile dintre oameni sunt mai importante decât activitatea și munca noastră. „Marta, Marta, îi spune parcă Isus, tu ai impresia că eu am venit la tine să mănânc sarmale și prăjituri, iar tu să stai trei ore în bucătărie să le gătești? Dacă-mi trebuiau sarmale și prăjituri, mergeam la restaurant, nu veneam la tine. Eu am venit să te întâlnesc pe tine, să te văd, să stăm de vorbă. Vreau să ne simțim bine împreună, unul în prezența celuilalt, iar asta nu depinde de cât de multe și gustoase sunt mâncărurile”.

Nu avem voie să sacrificăm relațiile dintre oameni pentru lucruri ori treburi.  Nu avem voie să sacrificăm educația copilului pentru serviciu și bani. Copilul are în primul rând părinți, nu doar bunici și bone. Copilul nu are nevoie doar de bicicletă, două telefoane mobile și computer, ci în primul rând de o mamă și de un tată. Nu este permis să limităm relația dintre pacient și medic la una strict profesională. Cel bolnav trebuie să simtă că valorează în primul rând ca persoană, că merită un cuvânt bun și un gest de omenie, că nu este privit doar ca un număr, ocupant al unui pat și o posibilă sursă de un ciubuc, unul căruia îi arunc în grabă o rețetă și niște pastile și căruia îi uit chipul, ca și cum nu l-aș fi întâlnit niciodată. Nu avem voie să sacrificăm relația cu soțul ori soția din cauza muncii și a condițiilor materiale după care visează toți. Pentru că soția nu are nevoie doar de vilă și mașinuță la scară, ci, în primul rând, de soțul ei. Iar atunci când simt că relația cu cel de lângă mine se răcește, cade în rutină ori dă în formalism, las totul deoparte pentru ca nu cumva să pierd ceea ce este cu adevărat esențial, căci relațiile dintre oameni sunt mai importante decât lucrurile ori treburile.

Iar al treilea criteriu care susținea legea priorităților în viață e acesta: ordinea spiritului este întotdeauna prioritară ordinii materiale. Marta, Marta, tu renunți la o predică bună, la o discuție înaltă și profundă pentru niște treburi mărunte. De câte ori nu renunțăm noi în cursul zilei la o îndeletnicire spirituală în favoarea unei activități materiale? De câte ori nu renunțăm la a citi câteva pagini dintr-o carte bună, la o rugăciune, la o Liturghie, la o discuție spirituală din cauza unor lucruri mărunte? Sau câți dintre noi nu au renunțat definitiv la astfel de preocupări spirituale, considerând că „ele nu-ți dau de mâncare” ori „sunt demodate”, ocupându-se 90% de treburi materiale? Dacă omul este alcătuit din trup și suflet nemuritor, nu ar trebui să-și aibă fiecare partea lui? Oare cât îi acordăm unuia și celuilalt din cele 24 de ore ale unei zile, ori din cele şapte zile ale unei săptămâni?  Adică Sfintei Liturghii, rugăciunii, lecturii spirituale, discuțiilor profunde cât timp le acordăm, comparativ cu celelalte banalități printre care ne pierdem și care ne sufocă?

De făcut vom găsi întotdeauna ceva de făcut și mereu omul se va plânge că nu-i ajunge timpul. Dar oare cine va face ordine în locul nostru în propria noastră viață? Ordinea priorităților cine o stabilește? Pentru că nu ai voie, din cauza treburilor zilnice, a preocupărilor ori lucrurilor materiale, să-i neglijezi pe ceilalți, să-ți neglijezi familia, copiii, să-ți neglijezi prietenii, dar, mai ales, să-ți neglijezi sufletul.

3. Și mai avem de învățat un lucru din vizita lui Isus la Marta și Maria: să știi întotdeauna să profiți și să te bucuri de timpurile prielnice, providențiale din viața ta. Isus a venit în casa celor două surori, Marta și Maria, poate de numai două-trei ori în viață. Maria a știut să profite de aceasta, pentru că a înțeles că nu-l are pe Isus zilnic la ea. Să știi în viață să te bucuri și să profiți de marii oameni cu care te întâlnești, să știi să te bucuri și să rămâi cu ceva după întâlnirea cu un profesor bun, să te bucuri de întâlnirea cu un preot bun, de întâlnirea cu un prieten bun. Să știi să profiți și să te bucuri de locul actual de muncă ori de facultatea pe care o urmezi, pentru că nu te vei mai întâlni cu ele sau cu mulți oameni pe care providența ți i-a scos în cale acum, poate chiar și într-un pat de spital ori în căruciorul cu rotile. Mai târziu îți va fi dor și vei dori să retrăiești un astfel de moment unic, o astfel de întâlnire inedită, dar nu se știe dacă se va mai putea repeta ocazia. Acum însă e timpul potrivit să o faci, pentru asta îți este dată clipa de față. Oamenii mari și momentele prielnice pentru a te bucura de ei nu le vei avea la îndemână tot timpul. Profită de ele acum. Trebuie oare să vină momentul morții sau al unei despărțiri pentru a învăța să apreciezi pe cel pe care l-ai avut atâta timp lângă tine?

Așadar, iată de ce este atât de importantă evanghelia omului echilibrat. A omului care nu-și trăiește viața ca și cum ar fi aruncat într-o mașină de spălat ori ca și cum ar fi tras de un aspirator. A omului care nu trăiește sub vremi, dar care stă deasupra vremurilor. De ce nu ar deveni și evanghelia noastră?

Pr. Claudiu BUDĂU