Deschiderea Anului Familiei şi al Căsătoriei creştine marcat prin rugăciunea înălţată către Sfânta Fecioară Maria cu ocazia pelerinajului icoanei Maicii Domnului de la Cacica la Iaşi.

Anul familiei şi al căsătoriei creştine s-a deschis în parohia “Sf. Anton de Padova” din Iaşi duminică, 28 noiembrie, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11:00 celebrată de parohul comunităţii pr. Alois Farţadi. Cu această ocazie s-a aşezat în faţa altarului o icoană a Sfintei Familii de la Nazaret ca model şi imbold pentru familiile noastre. Părintele paroh a invitat întreaga comunitate la rugăciune implorând binecuvântarea lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei Familii de la Nazaret.  

La începutul acestui an dedicat familiei şi căsătoriei creştine credincioşii din Iaşi au privilegiul de a implora ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria deoarece în perioada 28 noiembrie – 4 decembrie 2010 icoana Maicii Domnului de la Cacica este la Iaşi în Catedrala Romano-Catolică “Sfânta Fecioară Maria Regină”.   

La acest eveniment aparte, venirea icoanei Maicii Domnului de la Cacica, au fost invitate toate parohiile din Iaşi să participe prin rugăciune. Comunitatea parohiei noastre, „Sfântul Anton de Padova”, a fost îndemnată să se ocupe de organizarea unui program de rugăciune în ziua de marţi, 30 noiembrie 2010.

În ziua de marţi 30 noiembrie 2010, încă de la primele ore ale dimineţii, credincioşii au început să treacă pragul catedralei pentru a se ruga Măicuţei Sfinte. În cursul dimineţii credincioşii din parohia „Sfântul Anton” au recitat cele 20 de mistere ale sfântului rozariu împreună cu pr. Alois Farţadi parohul comunităţii “Sfântul Anton de Padova” din Iaşi şi pr. Ionuţ Eremia Imbrişcă vicar în aceeaşi parohie. Pe tot parcursul zilei credincioşii au înălţat rugăciuni în catedrală prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria. La ora 17.00 a avut loc o oră de rugăciune mariană, care a fost coordonată de părintele paroh Alois Farţadi, oră la care a participat un mare număr de credincioşi.  Ziua de rugăciune animată de credinciosii parohiei noastre s-a încheiat cu o sfântă Liturghie la ora 18:00 celebrată de Preasfintitul Aurel Percă episcop auxiliar de Iaşi. Au concelebrat preoţi din parohiile din Iaşi, părintele Alois Farţadi, părintele Romuald Bulai, rector al sanctuarului de la Cacica, cât şi alţi preoţi din Iaşi. Au fost prezenti si numerosi credinciosi din parohia “Sfântul Anton”, care au animat Sfânta Liturghie prin cântecele intonate de corul mare al comunităţii. Atât Liturghia, cât şi ora mariană au fost transmise în direct la Radio Maria.

Omilia a fost ţinută de părintele Felix Roca responsabil al Acţiunii Catolice în dieceza de Iaşi, care a făcut o frumoasă legatură între perioada Adventului în care suntem, Sfântul Andrei pe care îl sărbătorim în ziua de 30 noiembrie şi Sfânta Fecioară Maria.

Sfânta Liturghie s-a încheiat prin cântarea rugăciunii „Îngerul Domnului” în faţa icoanei sfintei Fecioare de la Cacica.

„Sub ocrotirea ta alergăm, sfântă Născătoare de Dumnezeu.Nu dispreţui rugăciunile în încercările noastre, ci fereşte-ne de orice pericol, Fecioară slăvită şi binecuvântată. Stăpâna noastră, Avocata noastră, Mijlocitoarea noastră, Mângâierea noastră, reconciliază-ne cu Fiul tău, recomandă-ne Fiului tău, prezintă-ne Fiului tău”. (Rugăciunea Sfântului Părinte IOAN PAUL al II-lea recitată la 15 august 1991 la Czestochowa)

Pr. Ionuţ Eremia IMBRIȘCĂ

Programul orei de rugăciune mariană.

[nggallery id=143]