Chiar dacă Săptămâna Păcii s-a desfăşurat în perioada 9-15 ianurie 2011, noi am vrut să încheiem această săptămână pe data de 16 ianuarie 2011 pentru că filmul ce l-am vizionat la subsolul parohiei, după slujba tinerilor, avea ca temă, pe lângă cea a Păcii, problemele legate de un conflict între diferite etnii. Numai bine că în data de 16 ianuarie 2011 s-a celebrat şi Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului.

Începem de fiecare dată un an nou cu Ziua Mondială a Păcii. Anul acesta s-a sărbătorit pe data de 1 ianuarie 2011 a XLIV-a Zi Mondială a Păcii. Papa Benedict al XVI-lea ne-a transmis şi anul acesta un mesaj pentru pace cu tema „Libertatea religioasă, cale pentru pace”.

Făcând o legătură între mesajul Papei şi un film vizionat la subsolul parohiei noastre, am reuşit să conturăm câteva idei. Şi anul trecut, în cadrul Săptămânii Păcii, am văzut tot un film, dar se pare ca anul acesta am avut mai mult noroc în alegerea acestuia. Ideea principală fiind mai bine înţeleasă.

Filmul vizionat se numeşte „Freedom writers” tradus „Jurnalul străzii”. Este un film din anul 2007 care reflectă viaţa unor liceeni ce învaţă de la profesoara lor, Erin Gruwell, cum să devină eroii propriilor vieţi.

Papa Benedict al XVI-lea ne spune în Mesajul pentru Pace că familia este prima şcoală de formare şi de creştere socială, culturală, morală şi spirituală, iar dialogul constituie un instrument important în colaborarea pentru binele comun. Observăm chiar de la începutul filmului că intenţiile profesoarei Erin sunt acelea de a combate problemele înainte ca acestea să ducă la un proces în curtea de judecată a unui tribunal.

Din mesajul Papei mai citim că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, deci cu toţii avem dreptul la o viaţă cinstită. Fiecare fiinţă umană şi grup social trebuie să ţină seama de drepturile celorlalţi pentru binele comun al tuturor. Nimeni afară de Dumnezeu nu ne poate răpi acest drept. Se pare că în filmul mai sus menţionat lucrurile nu se dovedeau a fi chiar aşa. Liceenii folosesc ca metodă de a-şi rezolva problemele luarea de vieţi sau intimidarea prin bătaie a colegilor de altă etnie. Acest lucru însă va fi schimbat în bine, cu ajutorul profesoarei, care îi învaţă că pentru a rezolva o problemă nu trebuie să acţionezi imediat, ci trebuie să cauţi mai întâi sursele de conflict şi la urmă să ajungi la o soluţie care să împace ambele părţi.

Tot din mesajul pentru Pace am sustras şi ideea că nu trebuie să acţionăm datorită constrângerii, ci conform adevărului. Acest lucru îl învaţă şi liceeni din film atunci când Miep Gies este invitată să le vorbească despre holocaust. Eva Benitez reuşeşte să scape de constrângerile familiei şi ale găştii din care face parte, mărturisind la tribunal adevărul, astfel eliminând conflictul dintre ea şi Sindy Ngor.

Religia ne învaţă să recunoaştem în aproapele pe propriul frate şi pe propria soră astfel încât toţi să se simtă membrii unei familii. Finalul filmului chiar ne dovedeşte acest lucru, ba chiar personajele filmului recunosc faptul că au devenit o familie.

S-a întâmplat ca vizionarea acestui film să coincidă şi cu a XCVII-a Zi Mondială a Migrantului şi a Refugiatului, zi sărbătorită tot în data de 16 ianuarie 2011. Suntem în anul dedicat familiei, aşadar să ne rugăm pentru ca dreptatea şi caritatea să construiască o pace autentică şi durabilă, acceptând invitaţia Domnului de a ne iubi unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El.

Nu am putut încheia Săptămâna Păcii din acest an fără a spune şi o intenţie la Rugăciunea credincioşilor din cadrul Sfintei Liturghii a tinerilor. Am cântat şi melodii despre pace, deci cine cântă se roagă de două ori.

Fie că este sau nu ziua, săptămâna sau luna Păcii, noi ar trebui constant să ne rugăm pentru creştinii loviţi de atentatele sângeroase din ultimul timp. Aşadar, făceţi-vă loc în gândurile voastre trimise către Dumnezeu, şi pentru cei ce încă nu au găsit Pacea trupească şi sufletească.

Andreea GHEȚ

[nggallery id=151]