Pentru a participa la concurs nu trebuie decât să vă uniţi minţile pentru o rundă de întrebări din cultura generală, mâinile şi picioarele pentru rundele de dans şi urechile muzicale pentru a descoperi ce se ascunde în spatele unor frânturi ale diferitelor melodii.

Ştim că au început orele plictisitoare de la şcoală şi facultate, de aceea parohia romano-catolică „Sfântul Anton de Padova” Iaşi invită toţi tinerii, ce aparţin acestei parohii, la concursul intitulat „Te rogi să câştigi!”. Pe parcursul rundelor din concurs, tinerii vor avea parte de mult amuzament.

Concursul se va derula la subsolul bisericii, în ziua de sâmbătă spre duminică, intitulată de noi „Duminica grasă”, adică pe data de 5 martie 2011, începând cu orele 20. Pentru desfăşurarea cât mai bună a concursului, tinerii trebuie să vină pregătiţi cu voie bună, veselie şi nu în ultimul rând, trebuie să participe la repetiţia pentru liturghia tinerilor de la ora 16:00, deoarece cine cântă se roagă de două ori, deci veţi avea mai multe şanse să câştigaţi.

Din culisele concursului dezvăluim următoarele: tinerii prezenţi vor fi împărţiţi în două grupe. După ce aceeaşi întrebare este adresată ambelor echipe, acestora li se acordă câteva minute de consiliere între ei, hotărând împreună răspunsul final şi corect. Toţi membrii echipei trebuie să ştie răspunsul corect şi final, deoarece va fi ales un membru oarecare să spună ce răspuns au ales.

Vor fi trei runde de dans: dans în perechi pe ziar şi cu portocalele şi dans cu scaunele în cerc. Runda melodioasă constă în frânturi de câteva secunde (5, 10/15 sec) ale unor melodii cărora va trebui să le ghiciţi artistul şi titlul melodiei. Mai menţionăm faptul că nerespectarea regulilor de către un membru va duce după sine depunctarea echipei întregi. Alte informaţii vor fi oferite duminică seara. După concurs, seara se va continua cu o serată înainte de intrarea în post.

Concursul „Te rogi să câştigi!” se va finaliza cu înmânarea unor diplome de participare şi cu o rugăciune de final. Ce câştigi la acest concurs? Răspuns: a) experienţă, b) câteva momente petrecute cu prietenii, c) informaţii uzuale, d) câteva ore de amuzament şi voie bună, e) toate variantele.

Andreea GHEȚ