Perioada 13 martie-16 aprilie 2011 nu a trecut neobservată în parohia „Sfântul Anton de Padova” din Iaşi, de aceea am dori să vă expunem în câteva cuvinte activităţile desfăşurate.
Tinerii parohiei noastre au deschis Calea Crucii din zilele de duminică, 13 martie 2011, la orele 17:20, înainte de slujba tinerilor. Am încercat să mergem pe urmele lui Isus Cristos până la muntele Calvar, cerând iertare pentru păcatele noastre ce i-au pricinuit atâta chin şi atâta durere. Consiliul bisericesc, adică feciorii de biserică s-au adunat într-o şedinţă în aceeaşi zi, la ora 12.
***
Vineri, 18 martie 2011, la pregătirea pentru prima Sfântă Împărtăşanie, tinerii le-au vorbit copiilor despre „Cutia speranţei”, dând naştere spiritului caritabil pornind de la cei mai mici. Şi în biserică s-a anunţat de această iniţiativă, iar comunitatea a răspuns pozitiv.
Tot ce trebuie să facem e ca până la sfârşitul perioadei Postului Mare să strângem în „Cutia speranţei”, prezentă în mijlocul fiecărei familii, câte o rugăciune, o intenţie, orice sprijin financiar sau spiritual. Împreună putem da speranţa misionarilor din toată lumea!
***
În ziua de duminică, 20 martie 2011, tinerii au pregătit câteva momente artistice pentru ziua părintelui vicar Ionuţ-Eremia Imbrişcă, iar părintele, în semn de recunoştinţă le-a oferit tinerilor ca amintire, dar şi ca îndemn, să folosească „Cutia speranţei”, proiectul menţionat mai sus, al Centrului Misionar Diecezan. Nu au lipsit, bineînţeles, urările de bine ce au venit atât din partea copiilor, cât şi din partea adulţilor.
În aceeaşi zi s-a desfăşurat şi Calea Crucii realizată de întreaga comunitate a parohiei.
***
Deoarece suntem în timpul Postului Mare, rugăciunile către Dumnezeu sunt mult mai profunde, de aceea după liturghia de la ora 18, din data de 26 martie 2011 am continuat un ritual propus de Acţiunea Catolică. Ritualul poartă denumirea de „Ştafeta rugăciunii” şi s-a desfăşurat în parohiile din Dieceza de Iaşi, în perioada 14 martie-16 aprilie. Fiecare parohie a avut la dispoziţie o dată stabilită pentru a sprijini obiectivul propus de AC şi anume acela de a conştientiza importanţa rugăciunii în viaţa fiecărui creştin.
Tot în această zi, dar mai spre după-amiază, copiii din parohia noastră, unii aparţinând Acţiunii Catolice, au participat, împreună cu copii de la parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iaşi, la o Cale a Crucii. Evenimentul a fost organizat de tinerii din parohia gazdă, urmând ca mai apoi schimbul de experienţă să se inverseze.
***
Duminică, 27 martie 2011, copiii au fost cei care au continuat ritualul Căii Sfintei Cruci. Urmând acelaşi drum al celor 14 staţiuni şi copiii au reuşit să ducă până la final „crucea” îngreunată de păcate pe care Isus Cristos a purtat-o până pe muntele Calvar.
Consiliul pastoral a fost convocat la o şedinţă în aceeaşi zi, ora 12.
***
Deschiderea campionatului de fotbal „Cupa prieteniei” nu a fost o păcăleală. Celebrarea a avut loc pe data de 1 aprilie 2011, acest campionat desfăşurându-se pe terenul de la mănăstirea „Don Luigi Orione” din Iaşi.
Ziua a fost marcată de binecuvântarea PS Aurel Percă care a dat start primului meci. Astfel, chiar în această zi măreaţă băieţii din parohia noastră au început cu dreptul, câştigând primul meci jucat cu tinerii de la parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iaşi.
***
Pe data de 2 aprilie 2011 am avut o programare în agenda Acţiunii Catolice şi anume o Întâlnire Zonală a Tinerilor din AC. Ne-am adunat aproximativ 25 de tineri din parohia noastră şi am participat la programul propus, având ca temă pentru acasă pregătirea unui moment artistic cu tema „Papa Ioan Paul al II-lea şi tinerii”.
Toate activităţile s-au desfăşurat la subsolul catedralei „Adormirea Maicii Domnului”, unde am încercat să ne cunoaştem între noi, adică aproximativ 125 de tineri din 9 parohii aparţinând Iaşului. Aici ne-am rugat, am avut parte de o cateheză în care am luat la cunoştinţă tema Zilei Mondiale a Tineretului şi anume „Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă” (cf. Col 2,7) prezentată de părintele spiritual al Acţiunii Catolice Felix Roca. Am participat la o Sfântă Liturghie, am discutat apoi în grupe mesajul Papei Benedict al XVI-lea adresat tinerilor, am dezvoltat tema pentru acasă, iar la final am primit o diplomă „Pentru punctualitate”.
***
Calea Crucii realizată de membrii parohiei ce fac parte şi din societatea „Sfântul Vicenţiu de Paul” din Iaşi a fost organizată în data de 3 aprilie 2011.
***
Al doilea meci de fotbal din cadrul „Cupei prieteniei” s-a desfăşurat în data de 9 aprilie 2011. Băieţii din parohia noastră au câştigat şi de data aceasta, meciul disputându-se cu tinerii de la „Fraţii Şcolilor Creştine” din Iaşi. Câştigarea meciului le-a adus calificarea în prima semifinală. Felicitări!
***
Tot în cadrul activităţilor Acţiunii Catolice, la nivel parohial, s-a desfăşurat şi Săptămâna Spitualităţii. Această săptămână a început duminică, 10 aprilie 2011 şi a fost marcată printr-o Cale a Crucii realizată de tineri. Dacă tinerii au dat startul Căilor Crucii desfăşurate în zi de duminică, atunci numai bine am reuşit să încheiem acest ritual în această zi.
***
Fiind deja calificaţi în prima semifinală din cadrul campionatului „Cupa prieteniei” la fotbal, baieţii noştri au avut un meci lejer cu cei din Dancu. Meciul s-a desfăşurat în data de 16 aprilie 2011 şi a fost câştigat, aşa cum ne-am aşteptat. Galeria a fost prezentă în tot acest timp şi le urează tinerilor multă energie pe viitor.
***
Andreea GHEȚ
[nggallery id=158]
Lasă un răspuns