<Samsung D70 / D75 / S730 / S750>„Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă” (cf. Col 2,7) este tema Zilei Tineretului propusă pentru acest an. Parohia „Sfânta Treime” din Butea, avea să găzduiască tinerii romano-catolici din întreaga Dieceză de Iaşi. Printre ei, aveau să se numere şi un grup de 40 de tineri din parohia „Sfântul Anton” Iaşi, în frunte cu părintele vicar, Ionuţ Imbrişcă. Momentul central al zilei, Sfânta Liturghie – prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, alături de PS Dieter Geerlings, episcop auxiliar de Munster (Germania) şi PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, care a ţinut şi cuvântul de întărire sufletească – avea să fascineze tinerii prezenţi. În aceeaşi zi avea să fie ridicat la cinstea altarelor papa Ioan Paul al II-lea, cel care a „inventat” întâlnirile de tineret.

„Sărbătoarea credinţei” are în fiecare an un mesaj clar şi concis adresat tinerilor. Cum pentru ziua sa un tânăr se pregăteşte minuţios, părintele Ionuţ Imbrişcă, a ţinut, foarte mult, să ajungă la urechile noastre mesajul propus pentru acest an încă de sâmbătă dimineaţă, evidenţiind trei aspecte pentru trăirea intensă a zilei următoare. 1 Care este rolul Zilei Tineretului in viaţa noastră? 2 Explicaţii esenţiale ale temei propuse. Înrădăcinaţi precum pomul bine sădit. Întemeiaţi sau zidiţi asemenea casei construite pe stâncă. Tari în credinţă scoate în evidenţă forţa morală ce ne leagă de Cristos. 3 Biserica preţuieşte tinerii. Aceste gânduri prezente în mintea fiecăruia, au condus tinerii parohiei „Sfântul Anton de Padova” spre minunata comunitate gazdă.

Într-o atmosferă plină de entuziasm avea să fie deschisă ziua de duminică, care si-a atins scopul, adunând tinerii în jurul altarului special amenajat în aer liber. Doi tineri simpatici aveau să dea startul programului cultural-religios, ce a început cu salutul părintelui paroh Petru Blaj şi al părintelui Felix Roca. A urmat imnul, ce ne-a fost făcut cunoscut cu o zi înainte de părintele Ionuţ în propria Parohie. Părintele Felix avea să ne ajute să aprofundăm mesajul Sfântului Părinte intr-o mini-cateheză.

Câteva imagini, ale prezenţei fericitului Ioan Paul al II-lea în România, din anul 1999, ne-au răscolit amintirile emoţionante trăite la Bucureşti.

Părintele Petru Blaj a dat glas bucuriei împărtăşite de întreaga cominitate a zilei respective, având o dublă semnificaţie. Sărbătoarea tinerilor şi beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea.

PS Aurel Percă, în reflexia asupra lecturilor, ne-a îndemnat cu căldură sufletească să fim adevăraţi mărturisitori ai credinţei şi ale valorilor creştine asemenea fericitului Ioan Paul al II-lea.

În finalul Liturghiei, tinerii parohiei Butea aveau să exprime – în câteva versuri – un bun venit! împărtăşit tuturor celor prezenţi.

PS Petru a adresat un cuvânt de încurajare şi preţuire, tinerilor prezenţi, şi a anunţat următoarea zi Naţională a Tineretului, care va avea loc la Iaşi în 2012.

După sărmăluţa oferită de Parohia gazdă, tinerii au continuat sărbătoarea cu un program cultural-recreativ. Nu a lipsit nici tradiţionala muzică populară, ce a îndemnat tinerii la horă. Ştim cu toţii, cercul horei se deschide spre a primi fete şi băieţi; este înlăturat oarecum, oricine a încălcat standardele morale locale.

O tânără ne-a împărtăşit impresia ei în urma “zilei fastuoase”:

“Nu îmi pare rău că am acceptat şi anul acesta să merg la Ziua Tineretului. A fost o zi fastuoasă, exact ca o sărbătoare pentru tineri! O dată pe an se întâmplă acest eveniment, programul îl ştim dinainte, iar dacă ai mai experimentat o astfel de zi atunci înseamnă că ştii la ce anume să te aştepţi. Ca în fiecare an, programul e acelaşi, însă atmosfera este alta, anul acesta chiar una plăcută. Locuitorii satului Butea ne-au întâmpinat la prânz cu sărmăluţe… oare ieşenii ce surpriză vor născoci anul viitor?” (Andreea Gheţ)

Spre finalul zilei, aveam să vizităm şi casa memorială Vasile Alecsandri de la Mirceşti, actualul muzeu înfiinţat în casa în care a locuit scriitorul. Vasile Alecsandri a fost un artist al literaturii române, dând glas sufletului sau, prin talentul scrierilor sale.

Lunca din Mirceşti, avea să fie însufleţită de cei 40 tinerii prezenţi, conduşi şi călăuziţi de părintele Ionuţ, fiind ultimul popas, într-o minunată zi de sărbătoare, în drumul fiecăruia de a creşte în credinţă. Întăriţi şi edificaţi în credinţă ne-am întors acasă unde am fost întâmpinaţi de părintele paroh Alois Farţadi care a sprijinit prezenţa noastră într-un număr atât de mare la ziua tineretului din acest an.

Manuel PĂULEȚ

[nggallery id=161]