La iniţiativa Federaţiei Internaţionale Acţiunea Catolică, tinerii din lumea întreagă au fost invitaţi ca, la 17 august 2011, la ora 18.30, să se unească în rugăciune cu tinerii aflaţi la Madrid, la Ziua Mondială a Tineretului.
Urmând îndemnul Acţiunii Catolice din România, tinerii din Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif” s-au rugat pentru binele Bisericii Universale, pentru tinerii de pretutindeni şi pentru Sfântul Părinte Papa Benedict al XI-lea, prin mijlocirea Maicii Preasfinte şi a Fericitului Ioan Paul al II-lea. În Parohia „Sf. Anton de Padova” din Iaşi, seara de rugăciune „Martori ai speranţei creştine în întreaga lume” s-a desfăşurat în cadrul Sfintei Liturghii de seară unde mai mulţi tineri însoţiţi de părintele vicar Ionuţ Imbrişcă au dorit să fie alături, în rugăciune, de tinerii din lumea întreagă. Ne-am rugat mai ales pentru acei tineri cărora le vine greu să se regăsească în vacarmul lumii de azi, pentru acei tineri care nu mai găsesc drumul spre sfinţenie şi care, debusolaţi şi înşelaţi în aşteptări, se îndepărtează de Cristos, de Biserică şi de chemarea lor de creştini. La îndemnul părintelui i-am încredinţat mijlocirii Sfintei Fecioare Maria pe tinerii din ţările sărace şi pe cei care, deşi ar fi dorit poate din tot sufletul să fie la Madrid, nu au avut mijloacele materiale ori se află în grea suferinţă fizică sau spirituală.
Nu în ultimul rând ne-am rugat pentru Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, pentru episcopi şi pentru întregul cler, pentru viitorul Bisericii şi pentru ca tinerii din Acţiunea Catolică să spună asemenea tinerilor sfinţi care ne-au însoţit în rugăciune: „Nu doresc să fiu un om mediocru. O sarcină aşa frumoasă şi sublimă ca şi cea propusă de Acţiunea Catolică merită trăită indiferent care ar fi preţul pe care trebuie să-l plătim.”
„Doamne, ajută-ne să ne construim proiectul vieţii noastre pe stânca solidă a Cuvântului tău!”
Cătălin Diac
Lasă un răspuns