Dacă se apropie Sărbătoarea Naşterii Domnului, bineînţeles că se apropie şi vremea colindelor. Tocmai de aceea, biserica noastră a fost gazda unui concert de colinde, pe data de 20 decembrie 2011, la orele 19:00.
Încurajaţi de părintele paroh Alois Farţadi, dar şi de părintele vicar Ionuţ-Eremia Imbrişcă, corul „Jubilate” format din tinerii parohiei „Sfântul Anton de Padova” a dorit ca şi anul acesta să vă încânte auzul şi să vă bucure inima; un grup plin de entuziasm, iniţiativă, voioşie, dar mai ales pasionaţi de armonii muzicale. Timp de un ceas, aceştia au vrut să facă prezentă nu venirea lui Moş Crăciun, ci venirea lui Isus Cristos.
Astfel, repertoriul interpretat de aceştia a cuprins:
- Ave verum
- Domnuleţ şi Domn din cer
- Colindul clopotelor
- Colindul clopoţeilor
- Vine Crăciunu pe sară
- The little drummer boy
- Ding Dong merrily on high
- The First Noel
- Look at the world
- Hymne a la Nuit
- Glorie în inălţime slavă
- Noel c’est l’amour
- Se preumblă Maica Sfântă
- White Christmas
- După datini colindăm
- Adeste Fideles
Corul a interpretat sub bagheta dirijorului Marian Străjeru, acompaniat la orgă de Andrei Doboş, la vioară de Roxana Amarandi şi la percuţie de Sergiu Pal, soliste: Iozefina Bogatu şi Georgiana Baltag. Programul a fost completat de un moment recitativ, interpretat de Raluca Rusu.
Datorită unor binevoitori care şi-au pus la dispoziţie timpul şi disponibilitatea, anul acesta s-a reuşit înregistrarea unui CD audio cu colinde, de asemeni şi a unui material video de la acest concert. Acestea se pot achiziţiona de la librăria parohiei „Sf. Anton de Padova” din Iaşi, la preţul de 20 roni.
Andrei DOBOŞ
[nggallery id=182]
Lasă un răspuns