Calea Crucii la parohia „Sf. Tereza a Pruncului Isus” din Iaşi împreună cu copii

sftereza006Duminică 25 martie un grup de 40 de copii din parohia „Sf. Anton de Padova” din Iaşi au mers în vizită la parohia „Sf. Tereza a Pruncului Isus” din Iaşi, împreună cu pr. Ionuţ Imbrişcă, pr. Florin Sescu şi câţiva animatori.

 Motivul vizitei a fost acela de a-l însoţi pe Cristos pe drumul Calvarului în acest timp al Postului Mare. Programul a început la ora 14:00 la subsolul bisericii „Sf. Tereza a Pruncului Isus” unde pr. Marcelin Blaj ne-a pregătit o surpriză. L-a invitat pe domnul Lucian Darie, care a participat la concursul Vocea României pentru a interpreta câteva cântece. După acest moment cu toţii am mers în Biserică unde am participat la Calea Crucii care a fost animată de copiii de la parohia „Sf. Anton de Padova” din Iaşi.

După Calea crucii am ieşit afară unde am făcut o fotografie de grup, apoi copiii din cele două parohii au pregătit câte un scurt program artistic: câteva scenete, cântece şi jocuri. Momentul de joacă a fost cel mai bine gustat de toţi deoarece acolo copiii au reuşit să se exprime în largul lor.

La final am primit o amintire de la copiii de la „Sf. Tereza” urmând ca în timpul Pascal să vină ei în parohia noastră pentru a ne vizita.

A fost o zi deosebită în care l-am însoţit pe Cristos în acest timp al Postului Mare prin rugăciunile noastre. Le mulţumim părinţilor care ne-au ajutat să-i transportăm cu maşinile pe copii dintr-un loc în altul. Sperăm ca astfel de momente să fie cât mai dese pentru a trezi în mintea şi în inima copiilor dorinţa de a fi alături de Cristos.

 

pr. Ionuţ Eremia Imbrişcă

[nggallery id=198]


Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.