Tinerii din Faraoani au petrecut împreună cu tinerii din Iaşi, sfârşitul vacanţei de Paşti. Scopul acestei întâlniri a fost realizarea unui schimb de experienţă pastorală între cele două parohii „Sfântul Anton de Padova” şi, în mod deosebit, între tinerii celor două comunităţi, împreună cu preoţii responsabili de pastoraţia lor.
Tinerii din Acţiunea Catolică, şi nu numai, a parohiilor „Sfântul Anton de Padova” din Iaşi şi „Sfântul Anton de Padova” din Faraoani au făcut un schimb de experienţă. Această întâlnire a avut loc la parohia din Iaşi, în perioada 20-22 aprilie 2012.
Părintele Ionuţ-Eremia Imbrişcă, vicar la parohia „Sfântul Anton de Padova” Iaşi şi părintele Ştefan-Cătălin Rotăraş, vicar la parohia „Sfântul Anton de Padova” Faraoani au fost asistenţii spirituali ai acestui schimb de experienţă. Din spatele cortinei am primit susţinere spirituală şi din partea părintelui Alois Farţadi, paroh la parohia „Sfântul Anton de Padova” Iaşi, părintele Felix Roca, asistent spiritual general al Acţiunii Catolice din Iaşi, sector tineri şi părintele Florin-Petru Sescu, asistent spiritual, sector copii.
Scopul acestei întâlniri a fost acela de a experimenta cum ne putem bucura împreună, cum putem cultiva bucuria în sufletele şi în inimile noastre. Pentru a duce la capăt acest scop, asistenţii spirituali ne-au propus o reţetă a bucuriei folosind şapte „ingrediente” importante şi anume: 1. inima noastră este făcută pentru bucurie; 2. Dumnezeu este izvorul adevăratei bucurii; 3. a păstra în inimi bucuria creştină; 4. bucuria iubirii; 5. bucuria convertirii; 6. bucuria în încercări şi 7. martori ai bucuriei.
În prima zi, vineri, 20 aprilie 2012, tinerii de la Iaşi au pregătit cântecele pentru Sfânta Liturghie, aşteptându-i în acelaşi timp pe tinerii de la Faraoani. La ora 18:00 am participat împreună la Sfânta Liturghie celebrată de părintele Ştefan Cătălin Rotăraş; Liturghie la care au concelebrat şi părintele Ionuţ Eremia Imbrişcă şi părintele Vladimir Petercă. La predică, părintele Ionuţ ne-a vorbit despre cele şapte „ingrediente” din mesajul Sfântului Papa Benedict al XVI-lea adresat tinerilor în acest an, pe care trebuia să le folosim în acest schimb de experienţă, tema întâlnirii fiind „Bucuraţi-vă mereu în Domnul” (Fil 4,4).
După cina, servită împreună, la subsolul bisericii, am încercat să ne cunoaştem printr-un meci amical de volei în curtea bisericii şi unul de fotbal la Mănăstirea Don Orione, dar şi printr-un joc de mimă la subsolul bisericii. Prima zi am încheiat-o cu o rugăciune la ora 22:30, tinerii din Faraoani fiind cazaţi la câţiva tineri din Iaşi.
A doua zi, sâmbătă, 21 aprilie 2012, avea să fie o zi plină cu mici bucurii. Am început programul cu o rugăciune. Jocul de cunoaştere ne-a dat posibilitatea să căutăm şi să găsim comoara din oameni, cunoscându-ne astfel mult mai bine. Am avut şi o temă pentru acasă: fiecare parohie trebuia să realizeze o mică prezentare cu poze şi filmuleţe a activităţilor din parohie.
După prezentări au urmat atelierele de cunoaştere. Ne-am împărţit în grupuri mici şi la aceste ateliere am rezolvat „cazul valiza”, în sensul că fiecare participant trebuia să deseneze o valiză, iar în această valiză trebuiau să-şi „împacheteze” trei abilităţi şi rolul pe care îl are fiecare în Acţiunea Catolică.
Înainte de a lua prânzul am făcut o rugăciune în aer liber. S-a citit din Biblie, s-au cântat cântece de Paşti şi am încheiat cu Regina Coeli. Prânzul s-a servit împreună tot la subsolul bisericii. De la ora 14:00 până la ora 17:15 tinerii s-au plimbat prin oraş, având ocazia să viziteze Catedrala Romano Catolică, Mitropolia şi alte obiective din oraş.
Pentru Sfânta Liturghia de la ora 18:00 s-au pregătit tinerii din Faraoani cu cântece vesele, la chitară. Părintele Cătălin ne-a predicat despre faptul de a împărtăşi bucuria provenită din întâlnirea cu Cristos. Întâlnirea cu Cristos se păstrează ascultând Cuvântul Domnului, participând la Sfânta Liturghie şi recunoscându-l în viaţa ta.
A urmat apoi cina şi după cină următorul moment al întâlnirii şi anume programul artistic, a doua temă pentru acasă. Programul artistic pregătit de tinerii de la Faraoani ne-a binedispus cu dansul lor popular, cu cântecele la chitară şi cu câteva glume care au stârnit râsete în sala de cateheză de la subsolul bisericii. Tinerii de la Iaşi au dansat un vals, au pus în scenă trei piese: Baiazid, Aspirina şi piramidonul, Cenuşăreasa, neputând lipsi cântecele tinereşti interpretate la chitară. Întregul moment a constituit o explozie de tinereţe şi bucurie, în care participanţii au uitat pentru moment că abia s-au cunoscut. A doua zi s-a încheiat cu o mică petrecere la care tinerii au dansat pe melodii populare, dar şi pe cele mai în vogă hituri.
A treia zi, duminică, 22 aprilie 2012, deşi ne-am trezit mai greu, a început cu o rugăciune, apoi cu cateheza susţinută de părintele Ionuţ. La această cateheză părintele ne-a reamintit cele şapte ingrediente, însă mai pe larg. A fost pus în evidenţă faptul că bucuria este credinţa trăită. Atunci când împărtăşim o bucurie cuiva devenim mai bogaţi, mai bucuroşi, chiar dacă oferim o bucurie mică, o simplă întrebare plină de simpatie: „ce faci? sau cum te simţi?”, chiar şi un zâmbet larg. Toate acestea vor face ca bucuria noastră să crească, iar dacă lăsăm soarele lui Dumnezeu să pătrundă în inimile şi în sufletul nostru vom avea parte de bucuria veşnică.
În program, după cateheză, era trecut de la ora 11:00 până la ora 15:00 o ieşire în Grădina Botanică pentru a face câteva jocuri în aer liber, pentru a cânta, pentru a ne simţi bine împreună, aşadar am pornit pe jos până la lacul din Grădină. Acolo am luat prânzul, am făcut schimb de adrese pentru ca totul să nu rămână doar o amintire frumoasă, ci o experienţă plăcută din care toţi să fi avut câte ceva de învăţat.
Când am ajuns la biserică am tras concluziile, în mijlocul nostru ajungând părintele Felix şi părintele Florin, abia sosiţi de la un consiliu naţional. S-au spus şi câteva impresii, toată lumea a fost mulţumită şi a mulţumit, iar apoi ne-am pregătit pentru a participa la Sfânta Liturghie, de la ora 17:00.
Acest ultim moment petrecut împreună a fost organizat împreună: lecturile şi rugăciunea credincioşilor au fost citite de câte un tănăr de la Iaşi şi un tânăr de la Faraoani, iar predica a fost rostită de părintele Felix Roca. Sfânta Liturghie a fost celebrată de părintele paroh Alois Farţadi care i-a felicitat pe tineri pentru această frumoasă iniţiativă de a se face un schimb de experienţă între două parohii. După Sfânta Liturghie fiecare tânăr şi-a luat valiza proprie de informaţii şi experienţe, urmând ca să fie împărtăşite mai departe.
Schimbul de experienţă între cele două parohii a constituit încă o dovadă a rolului pozitiv pe care îl are contactul cu persoane şi activităţi din alte grupuri de tineri ale diecezei, ţinând cont de specificul şi bogăţia pe care o poartă fiecare comunitate, în funcţie de locul şi păstorii care lucrează în ea dar, mai ales, de uşurinţa cu care tinerii reuşesc să intre în relaţie unii cu alţii.
Nu am pierdut nicio zi din acest schimb de experienţă deoarece am luat ca exemplu cuvintele sfântului Filip Neri „O zi în care nu am râs este o zi pierdută”. Şi cum orice cuvânt de mulţumire aduce o bucurie, mulţumim tuturor celor care au făcut ca acest schimb de experienţă să fie unul plin de bucurie, de tinereţe şi voie bună.
Andreea Gheţ
[nggallery id=200]
Lasă un răspuns