Părintele predicator Iosif Dorcu a încheiat Misiunile Populare în această duminică, 17 martie 2013. Tema abordată a fost Minunile credinţei, minuni în care trebuie să ne încredem cu toată voinţa având sufletul împăcat cu Dumnezeu.

 

A sosit şi ultima zi din cadrul Misiunilor Populare desfăşurate la noi în parohie. Doar o dată la câţiva ani au loc aceste misiuni într-o parohie pentru ca aceste momente să fie un bun prilej de convertire.

Tema predicii din această duminică a fost Minunile credinţei. În zilele noastre minunile le putem face noi, le pot face cei de lângă noi, le pot face predicatorii Bisericii. Papa Benedict a fost cel mai mare teolog din ultimii 400 de ani, Papa Ioan Paul al II-lea a pus accent pe iubire, iar Papa Francisc scoate în evidenţă umilinţa, speranţa şi caritatea. Putem considera faptul că toţi învăţătorii Bisericii fac minuni pentru mântuirea noastră, aşa cum au făcut apostolii sau sfinţii.

Înainte de toate, pentru a accepta minunile credinţei trebuie să ne împăcăm cu Dumnezeu prin Sacramentul Spovezii. Postul Mare este un timp de meditare şi de pregătire pentru acest lucru, iar veşnicia este rodul credinţei şi se află chiar în faţa noastră, în tabernacol, se numeşte simplu Isus. Iertarea păcatelor aduce după sine o uşurare sufletească şi o conştiinţă curată atunci când ieşim din scaunul de spovadă.

Dumnezeu ne oferă aceste minuni ale credinţei pentru ca noi să urmăm calea cea bună şi această cale este o cale spre fericirea veşnică. De aproape 2000 de ani ne-a arătat calea prin sfinţii şi sfintele care au urmat semnele divine.

Sfânta Fecioară Maria ne oferă cel mai bun exemplu de trăire a credinţei, după cum spune Sfânta Scriptură. Ea este singura care se încrede în planul lui Dumnezeu şi îl urmează cu tărie. Să urmăm şi noi exemplul Sfintei Fecioare Maria, care este mama noastră şi ocortitoarea Moldovei şi aşadar să fim bucuroşi de faptul că suntem creştini.

 

Gheț Andreea

[nggallery id=229]