Cu ocazia săptămânii spiritualității (8 aprilie – 14 aprilie) ce a avut loc în parohia noastră, tinerii împreuna cu Pr. Paroh Alois Farțadi și Pr. Vicar Solomon-Ovidiu-Ciprian, au desfășurat mai multe activități cu ocazia acestui eveniment.

Luni am desfășurat o ora de Lectio Divina. Prin intermediul textului Biblic care vorbește de “vindecarea servitorului centurionului”, am încercat să redescoperim forța, bucuria și frumusețea credinței. Deasemene au fost discuții despre modul cum ne putem întări credința și despre alte probleme din viața noastră de tineri.

Marți, am vizionat un film, prilej prin care am reușit, noi tinerii, să ne apropiem mai mult unii cu alții și să fim mai uniți.

Miercuri am mers împreuna la un grătar în Copou. Ne-am simțit foarte bine împreună. Nici nu putea să fie altfel cu “mititeii” sfârâind pe gratar și diversitatea jocurilor frumoase.

Joi dupa Sfânta Liturghie ne-am adunat cu toții la subsolul Bisericii pentru a juca câteva jocuri antrenante împreuna. A fost o atmosferă frumoasă, fiecare simțindu-se în largul lui.

Vineri după Sfânta Liturghie a avut loc repetiția la cor, iar împreuna cu dirijorul Străjeru Ludovic-Marian și organistul Andrei Doboș am pregătit cu seriozitate cântările Liturghiei de Duminica.

Sâmbătă, împreună cu pr. Ciprian am mers la Pașcani pentru a participa la Întalnirea Zonală a tinerilor din Acțiunea Catolică, Iasi. După o mica plimbare cu trenul, am ajuns la parohia Sfântul Anton de Padova din Pașcani, unde ne-a întâmpinat Pr. Paroh Francisc și Pr. Felix Roca.

Programul a început cu o mica repetiție la cântecele pentru Sfânta Liturghie, apoi am continuat rugându-ne Laudele. Înainte de Sfânta Liturghie Pr.Felix ne-a vorbit printre altele despre mesajul Papei Benedict adresat tinerilor pentru Ziua Mondială a Tinerilor de la Rio.

Dupa Liturghie, am mers cu toții la “Casa de Cultura a Studenților” unde am luat o mica gustare și am participat la câteva jocuri și momente artistice animate de tinerii din Pașcani și din Iași: jocuri, piese de teatru etc. Programul s-a încheiat cu premierea fiecărei parohii pentru participare și cu mesajul Părintelui Felix, prin care ne invită pe toți să ne revedem la Ziua Tineretului de la Pildești de pe 4 mai și la Ziua Mondială a Tinerilor de la Rio.

Duminică seara am participat cu toții la Sf. Liturghie, unde am susținut cu succes cântările, iar seara am ieșit cu toții in oraș, punând punct la o saptamană plină de activități frumoase, prin care am putut fi mai mult timp în comuniune între noi avându-l în centru vieții noastre pe Isus Cristos.

 

 

Ghergheluca Eduard