Acest pelerinaj este organizat de Episcopia Romano-Catolică de Iaşi prin Oficiul pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli. Din parohia noastră a participat Ana-Maria Mateieș care ne relatează următoarele.
Sâmbătă, 26 aprilie 2014, a avut loc la Cacica, pentru al doilea an consecutiv, pelerinajul absolvenților de liceu. Sub deviza „Cu Maria la începutul maturității noastre”, mai mulți tineri din Dieceza de Iași au hotărât să-și pună destinul în mâinile Sfintei Fecioare, luând parte prin rugăciune și meditație la o „altfel de sâmbătă”, așa cum a menționat și părintele predicator în cadrul Sfintei Liturghii.
Deși 9.30 era ora la care reprezentanții parohiilor din Onești, Bacău, Roman și Iași trebuiau să fie la locul stabilit, pentru a putea pleca împreună în pelerinaj, datorită unor probleme „tehnice”, unele parohii au întârziat sau chiar nu au mai venit. Cu ajutorul Sfintei Fecioare, care îi aștepta pe tineri cu multă dragoste în Basilica Minor din Cacica, totul s-a rezolvat și în jurul orei 10.30 au plecat în pelerinaj spre Biserică.
Liturghia de la ora 11.00, celebrată de mai mulți preoți, a fost una specială datorită numărului mare de tineri care s-au unit într-un glas pentru a-I cânta Maicii Sfinte. Predica a fost una plină de învățături, părintele Lucian Adam, aducând în discuție încrederea pe care o avea Sfânta Maria în Tatăl Ceresc, Ea dedicându-și întreaga viață slujirii lui Dumnezeu. Sfânta Fecioara nu s-a întrebat niciodată: „dacă voi avea vreun insucces?”, „dacă ceva nu va merge bine?”, ci și-a lăsat întreaga existență în mâinile Domnului. Același lucru au fost îndemnați să facă și absolvenții prezenți la Cacica. Ei mereu trebuie să se roage lui Dumnezeu pentru a fi luminați și pentru a înțelege ce dorește Tatăl Ceresc de la fiecare dintre ei.
Odată terminată Liturghia, tinerii s-au răsfirat prin împrejurimile Bisericii pentru a lua prânzul, iar la ora 13.00, părintele Petru Tamaș, reprezentant al parohiilor din Iași, a ținut o frumoasă cateheză. El a readus în discuție viața exemplară și curată a Maicii Sfinte, care încă de la o vârstă fragedă a rostit cuvintele „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”. Totodată, părintele a vorbit tinerilor și despre succes care mereu va veni după multă muncă și multă încredere în Providență; nu degeaba litera „m” (muncă) se află în dicționar înaintea literei „s” (succes). De aceea, pentru a fi glorios și atotputernic, Isus a fost nevoit să îndure chinurile crucii și batjocura celorlalți. O altă idee transmisă de părintele Petrică a fost aceea de a ne îndepartă cât mai mult de lucrurile lumești și în special „de gura lumii”; vom avea parte de viață veșnică doar atunci când vom fi capabili să privim în interiorul nostru, în sufletul nostru.
Astfel, tinerii au fost îndemnați, pentru a avea parte de o viață liniștită și plină de succese, să ceară ajutorul lui Dumnezeu, căruia să-I spună prin rugăciunile lor: „Doamne, ajuta-ne să înțelegem ce dorești de la noi!”. Din această zi minunată nu a lipsit nici adorația euharistică, în cadrul căreia a fost cinstit Preasfântul Sacrament și au fost intonate diverse cântece.
Cuvântul de încheiere a părintelui vicar, Cristian Pal, a anunțat, din pacate, sfârșitul acestei minunate zile pe care tinerii au avut ocazia să o petreacă împreună. Deși Icoana Sfintei Fecioare nu era „acasă”, ea fiind dusă la Roma pentru a fi sfințită de Papa Francisc, părintele i-a încurajat pe absolvenți, spunându-le că Sfânta Maria se află totuși în biserică, printre ei și că niciodată nu îi va părăsi în momentele dificile.
Ana-Maria Mateieș
Lasă un răspuns