Chișinău, 29 noiembrie-1 decembrie 2015

Ce poate ieși din entuziasmul a 20 de tineri și dragostea unuia dintre ei pentru Republica Moldova? Totul a început cu câteva luni în urmă cu întrebarea „Când mergem la Chișinău, când mergem la Chișinău?”.

Să ne fi stârnit curiozitatea invazia vecinilor de peste Prut? Să ne fi impulsionat dorința de a explora și de a cunoaște oameni noi, plăcerea de a sta împreună sau introducerea rutei de tren Iași-Chișinău?… Nu aș putea spune cu exactitate ce a cântărit mai mult dar incontestabil și-a lăsat amprenta entuziasmul și dorința părintelui Gabriel Hălănduț de a ne face să „gustăm” și noi din deliciile culturale, religioase, pitorești și nu în ultimul rând din ospitalitatea și bucuria contagioasă a locuitorilor țării vecine.

Așadar, cu bagajul în spate și zâmbetul pe buze, cu picioare tremurând de emoții, entuziasm și, într-o oarecare măsură, de semnele venirii iernii, am pornit duminică la prânz pe „Drumul către celălalt”. Majoritatea am călcat pentru prima dată pe pământ moldovenesc odată cu trecerea graniței care a fost un adevărat test de seriozitate pentru unii, căci, nu-i așa, cu angajații statului nu-i de glumit. Cu primul test trecut cu brio, am primit „pașaportul” către Chișinău.

Odată cu lăsarea serii, am făcut cunoștință cu „Chișinăul de seară” întrucât am fost întâmpinați cu BUCURIA… bucuria celor ce aveau să ne însoțească pe parcursul celor trei zile pentru a cunoaște cât mai mult din farmecul Moldovei. După această întâmpinare dulce, nu doar la propriu, cât și la figurat, picioarele au început din nou să ne tremure. Ba chiar unii dintre noi am simțit cum doare să te lovești de pământ moldovenesc. Nu a fost ușor dar pentru că am fost înconjurați de prieteni, s-a găsit mereu o mână binevoitoare care să ne facă mai agreabilă plimbarea pe patinoarul cu care ne-am dezmorțit după drum pentru ca apoi să facem o incursiune delicioasă și mult așteptată „La Plăcinte” unde „bucatele” tradiționale, plăcintele, compotul și izvarul au fost la înălțime și au delectat până și cele mai pretențioase papile. Becurile de la Fides s-au stins târziu în noapte după ce jocurile, voia bună și, de ce nu, câteva pahare de vin au început să lege primele prietenii.

Dimineața zilei de luni a venit repede, poate mult prea repede pentru unii căci, mai harnici decât razele soarelui, cu lumânările aprinse și inimi binevoitoare, am participat la Rorate în comunitatea parohiei „Sfântul Alois Scrosoppi”. După micul dejun a început aventura celei de-a doua zile în Moldova și, părăsind Chișinăul, am poposit în alt „oraș”, orașul subteran de la Cricova care face parte din patrimoniul național și îmbină zeci de ani de tradiție. Am fost înconjurați de milioane de litri de vin și am văzut, parțial, drumul sticlei de vin care, în acel mediu deosebit, cu umiditatea, temperatura și condițiile ideale, capătă o valoare inestimabilă în unele cazuri, asemenea omului pus în locul potrivit. O singură întrebare rămâne nelămurită: Oare ce gust are vinul băut de Vladimir Putin și de Angela Merkel?

Lăsând acest semn de întrebare la Cricova, am întors pagina și drumul nostru s-a oprit la Orheiul Vechi, destinație deosebită și inedită pentru noi prin amplasarea în mijlocul unui peisaj deosebit, prin grotele mănăstirii rupestre și prin istoria de mii de ani, a cărei mărturii sunt descoperirile arheologilor. Umilința arătată de călugării care aleg o viață în grotă ca mărturie a credinței contrastează cu biserica de la Curchi ce ilustrează perfect fastul de sorginte sovietică, transpus în construcția impresionantă dedicată lui Dumnezeu. De cealaltă parte a baricadei se situează orașul Orhei ce găzduiește o adevărată capodoperă arhitecturală în stil neo-gotic, biserica catolică „Adormirea Maicii Domnului” care și-a deschis ușile și ne-a primit cu căldură în fața lui Dumnezeu iar, mai apoi, ne-a întins o felie de pâine pentru a ne domoli puțin foamea.

Lăsarea serii ne-a strâns în jurul altarului, la Masa Euharistică în Catedrala din Chișinău unde am primit altă pâine, aceea atât de necesară sufletelor pentru a rămâne tinere, singura care poate stinge adevărata foame de care suferim mulți în zilele noastre, pâinea care vine de la Cristos. Ziua s-a încheiat cu o cină deosebită, mai ales pentru purtătorii numelui Sfântului Andrei. Veselia și buna dispoziție au fost la superlativ iar singurul nostru dușman care a făcut ca seara să se încheie a fost oboseala acumulată după o zi atât de lungă.

Ultima zi a pus încă de dimineață o urmă de regret în ochii noștri puțin obosiți dar și dorința de a reveni cândva în Republica Moldova. După ce am cunoscut o parte din activitățile Surorilor Providenței, am primit și invitația de a nu ezita să devenim voluntari, dacă vom avea posibilitatea. Am părăsit apoi Chișinăul, nu înainte de a face câțiva pași prin centru și o „scurtă” vizită pe tărâmul Bucuriei de unde am plecat cu buzunarele pline, sperând să aducem destulă pentru toți cei de acasă.

Nu puțină bătaie de cap în ceea ce privește organizarea se află în spatele acestei escapade și nu puțin am avut parte de Providența Divină. De aceea, îi mulțumim lui Dumnezeu, ne rugăm și îi cerem să îi răsplătească după cum știe El mai bine pe toți aceia care au făcut ca aceste zile să le petrecem împreună!

Fotografiile le puteți vizualiza aici.

Andreea Ghergu