Viața omului este asemenea unei flori: se naște primăvara, înmugurește, îmbobocește, împrăștie parfumul său, îi încântă pe trecători cu frumusețea ei, își împrăștie semințele pentru a da naștere unei noi generații și apoi, când a terminat tot ce avea de oferit, face loc alteia care abia a început.

Astăzi, 1 octombrie 2016, a fost o zi de sărbătoare în parohia noastră. Și de ce să facem din această zi o sărbătoare? Pentru că, dacă nu ar fi existat persoanele mai în vârstă, nu am fi existat noi, tinerii. Ei sunt baza solidă pe care Dumnezeu creează viitorul. Sunt parte importantă a planului divin, și îi mulțumim Lui pentru darul de a-i avea aici, printre noi. Și pentru că nu e ușor să clădești viitorul, și orice om se bucură de rezultatul muncii sale, astăzi am dorit să le aducem un omagiu printr-o fărâmă de viitor, reprezentată de copiii și tinerii parohiei noastre.

Vârsta este doar experiență, iar unii dintre noi au mai multă experiență decât alții. Într-adevăr, de-a lungul timpului care se scurge, acumulăm mereu experiență, trăită sau împărtășită de părinți, bunici sau alte persoane mai în vârstă care ne doresc binele. Știm că meseria de purtător de grijă a unei noi generații nu e ușoară, și poate uneori părinții și bunicii noștri au uitat să zâmbească, așa că ne-am străduit să le aducem un zâmbet pe fața brăzdată de grija pentru viitor și să îi facem să uite de toate problemele cotidiene.

Îi mulțumim Domnului pentru acest minunat prilej de bucurie comună și ne rugăm să le dea sănătate și mulți ani fericiți de acum înainte.

Bătrâneţe, şcoală-naltă
de povară şi de scrum
Cale aspră şi ciudată,
unde n-am fost niciodată,
niciodată pân-acum.
(…)
Bătrânețe, daltă bună,
care taie cu folos,
taie fala ce se-adună,
taie firea cea străbună
din Mireasa lui Cristos!
(…)
Dar la urmă, Domnul ştie!
Colo-n slavă, la hotar
vom sări de bucurie
şi cu Domnul în vecie
vom fi tineri, tineri iar!
(Bătrânețe – Costache Ioanid)

Fotografiile le puteți vizualiza aici.

Georgiana Baltag