Asociațiile din cadrul parohiilor vin în ajutorul Bisericii pentru binele lumii. În parohia noastră duminică, 3 decembrie 2017, în cadrul sfintelor Liturghii de dimineață și seară, au depus adeziunea la Acțiunea Catolică tinerii și copiii.

Înainte de a depune adeziunea, tinerii au participat sâmbătă, 2 decembrie, la o zi de reculegere susținută de părintele Mihai Augustin Folner de la Mănăstirea Carmelitană din Luncani, județul Bacău. A străbătut cale lungă pentru a-i învăța pe tineri cum să se apropie de Dumnezeu și cum să se roage unii pentru ceilalți.

Responsabila sectorului copii, Marina Dogariu, împreună cu animatorii, au organizat ziua de duminică pentru copii. Cravatele și insignele erau pregătite, iar cei 30 de copii abia așteptau să depună adeziunea la Acțiunea Catolică, dându-și disponibilitatea de a oferi din timpul lor Bisericii.

Președintele Acțiunii Catolice din parohia noastră, Eduard Gherghelucă, s-a asigurat că la liturghia tinerilor totul era pregătit. Și așa a fost. Au depus adeziunea 31 de tineri, care deasenemea au promis că își vor dedica din timpul lor liber să dea o mână de ajutor.

Fie ca acest an asociativ să aducă rod în parohii, iar Acțiunea Catolică să fie dar și misiune pentru tine(ri). Fotografiile le puteți vizualiza aici.