În perioada 8-9 februarie 2020 tinerii parohiei noastre au avut un schimb de experiență minunat alături de tinerii ce aparțin comunității „Sfântul Anton de Padova” din Pașcani. După o călătorie palpitantă cu trenul, am ajuns la Mănăstirea Cavanis unde ne așteptau tinerii din parohie cu zâmbetul pe buze și ciocolată caldă pe masă.
Schimbul de experiență a constat în joculețe interactive în care ne-am cunoscut și am aflat mai multe lucruri despre persoanele din jurul nostru, fiind urmate de prânz și o mică pauză în care am jucat împreună jocuri de comunitate sau ne-am relaxat la o discuție cu noile persoane cunoscute. Prima zi s-a încheiat cu o pizza delicioasă și o petrecere plină de râsete, voie bună, mult dans și amintiri ce nu vor fi uitate niciodată. În următoarea zi, înainte de a ne lua rămas-bun, am participat împreună la sfânta Liturghie de dimineață cu speranța în suflet că ne vom întâlni cât mai curând.
A fost un schimb de experiență care a trecut extrem de repede, dar toți am fost foarte fericiți și mulțumiți de minunatele clipe petrecute împreună, de faptul că am ajuns să ne apropiem de multe persoane. Așteptăm cu nerăbdare ca tinerii să vină și la noi.
Bianca Dogariu
Lasă un răspuns