Duminică, 21 iulie 2024, la Sfânta Liturghie de la ora 11:00, comunitatea noastră a participat la instalarea noului paroh, pr. Iacob Stolnicu. Cuvântul de mulțumire din partea noastră l-am redat mai jos.

„Orice păstor, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.”

Evrei 5,1

Credem că preoții navighează prin apele oamenilor imperfecți cu dorința de a-l vedea pe fiecare prosper în credința lui, toate acestea, în timp ce încearcă să se lupte cu propriile limite și să crească în propria relație cu Dumnezeu.
Cucernice Părinte Iacob Stolnicu, ne-am adunat astăzi în Biserică să-l lăudăm pe Domnul, dar ne-am adunat de asemenea să vă urăm un călduros bun venit în comunitatea noastră, comunitate pe care au păstorit-o cu zel apostolic mulți păstori de la înființarea ei.
Mulțumim Domnului și preasfințitului episcop Păuleț Iosif pentru numirea sfinției voastre ca păstor al Parohiei „Sfântul Anton de Padova” din Iași, îi mulțumim și vă asigurăm că vom fi alături de dumneavoastră pe tot parcursul șederii în parohia noastră.
Aveți o misiune nouă și avem o misiune nouă: să ne cunoaștem, să ne prețuim, să ne iubim și să facem lucruri împreună, lucruri spre slava lui Dumnezeu și împreună să mergem alături, păstori și turma pe calea mântuirii.
Aș vrea să-ți dăruiesc cu totul inima; aș vrea să-ți dăruiesc cu totul mâinile; aș vrea să-ți dăruiesc cu totul gura mea…” Sunt convinsă că întreaga noastră comunitate, copii, tineri sau adulți, se așteaptă astăzi, dar și întotdeauna de la un păstor să se dăruiască, cu entuziasm , cu iubire și cu speranță , astfel încât împreună să reușim să răspundem așteptărilor lui Dumnezeu .
În numele întregii comunități vă spun bun venit părinte și vă doresc mult succes în această nouă misiune apostolică care v-a fost încredințată. Ajutați-ne pe toți să fim din zi în zi oameni mai buni și creștini mai buni.
Vă rog părinte să vă rugați pentru noi la tronul Milostivirii divine, ca prin mijlocirea marelui făcător de minuni, Sfântul Anton, patronul comunității noastre, parohia noastră să se bucure de liniște, iubire, prosperitate și belșug de haruri și binecuvântări cerești.
Florile pe care le primiți din partea comunității, din mâinile acestui copil gingaș și inocent, să vă amintească și să ne amintească tuturor de candoarea, gingășia și frumusețea pe care noi, ca comunitate vrem să le purtăm în suflet sub păstorirea sfinției dumneavoastră.

Petronela Ducan

Fotografiile de la Sfânta Liturghie le puteți vedea aici.