În trei parabole scurte, Isus ne arată astăzi cum trebuie să fie adevăratul său discipol, adevăratul creștin. Creștinul trebuie să fie sare a pământului (Mt 5,13) lumină a lumii (v. 14) si cetate așezată pe munte (v. 14). – „Voi sunteți sarea pământului. Dacă sarea își pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic”. În limbajul biblic, sarea are un larg evantai de semnificații simbolice. „Isus nu ne-a chemat să fim dulci, moi și unsuroși ca mierea, ci viguroși, riguroși și hotărâți ca gustul sării” (G. Bernanos). În limbajul biblic sarea este simbolul prieteniei, al alianței, al solidarității. Isus îi invită pe discipolii săi să condimenteze propria viață cu sarea iubirii. „Sarea este bună. Însă dacă sarea devine nesărată, cum îi veți reface gustul? Să aveți sare în voi și să trăiți în pace unii cu alții” (Mc 9,50). Sarea este simbolul vieții. În cartea lui Ezdra (4,14) se spune că funcționarii plătiți de suveran erau considerați drept cei care „mănâncă sarea de la curtea regelui”, adică primesc salariu pentru a putea trăi.
La popoarele orientale este obiceiul frecării cu sare a copilului nou-născut pentru a-i da putere și vitalitate și pentru a-l ține departe de duhurile rele. Sarea este și simbol al înțelepciunii. Sarea inteligenței, a reflecției, a vorbirii corecte înseamnă a deveni persoane capabile să-i întărească și să-i călăuzească pe alții. Sfântul Paul le scria creștinilor din Colos: „Vorbirea voastră să fie întotdeauna plăcută, ca un gram de sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecare în parte” (Col 4,14). Nu în ultimul rând, sarea este simbolul judecății lui Dumnezeu asupra răului. Vorbind despre Gheena în care vor fi aruncați cei răi, Isus spune: „Fiecare va fi sărat cu foc” (Mc 9,49).
Menționarea sării împreună cu focul este înțeleasă ca o „pedeapsă” cu caracter veșnic. Sarea este și semnul purificării. În cartea Leviticului se spune că victima trebuie presărată cu sare înainte de a fi jertfită. Așadar, sarea, condiment de bază în alimentație, a fost transformată de Sfânta Scriptură într-un semn spiritual de viață și de înțelepciune, de iubire și de purificare. Aceasta-i misiunea fiecărui botezat: să fie sare a pământului, adică în această lume, sare gustoasă, eficientă, care acționează din interior, care nu se observă, dar care este absolut necesară. Creștinii trebuie să descopere chipul nevăzut al lui Dumnezeu prin trăirea lor creștină autentică.
– „Voi sunteți lumina lumii. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre bune și să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Mt 5,14 și 16). Isus a spus despre sine: „Eu sunt lumina lumii” (In 8,12).
Așa a fost prevestit de către proroci, ca lumină a neamurilor, a popoarelor (Is 42,6). Așa a fost el numit de către evangheliști și de către întreaga tradiție. Isus luminează şi dă sens vieții noastre, pentru ca și noi, la rândul nostru, să putem fi lumină pentru toți oamenii.
Creștinismul se transmite prin Cuvânt, dar și prin trăirea lui. Dacă nu este trăit, nu este nici trăit și nici apărat. Mai ales în zilele noastre, calitatea credinței noastre incide asupra creștinismului. A fi lumină pentru lume înseamnă a-i da un spațiu larg lui Isus în viața noastră. Răceala, indiferența, exemplele negative ale multor creștini sunt semne că s-au îndepărtat de izvorul luminii care este Dumnezeu. O lampă fără gaz nu folosește la nimic, ca, de altfel, și sarea degradată. Creștinul trebuie să fie expus la soarele dumnezeiesc așa cum e cetatea așezată pe munte. Această lumină trebuie să strălucească în propria familie, asupra celorlalți creștini, asupra tuturor semenilor noștri.
„Dacă vestea cea bună din Biblia noastră ar fi scrisă și pe chipul vostru, nu ar mai fi nevoie să insistați asupra autorității acestei cărți. Faptele noastre ar trebui să facă Biblia de prisos, căci voi înșivă ar trebui să fiți Biblia vie”. Așa le reproșa creștinilor filosoful ateu german Friedrich Nietzsche. Creștinul, „Biblie vie”, frumoasă sintagmă. (PTI)
Lasă un răspuns