Plin de Duhul Sfânt, Isus se întoarce de la râul Iordan, unde a fost botezat de către Ioan, și este condus de Duhul în pustiu. Aici a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți. În Sfânta Scriptură, 40 este cifra simbolică ce exprimă pocăința, postul. Astfel, știm că potopul a durat patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Moise și prorocul Ilie, înainte de a-și începe misiunea, au postit timp de patruzeci de zile. Poporul ales, înainte de a intra în țara făgăduită, a peregrinat prin pustiu timp de patruzeci de ani. Locuitorii orașului Ninive au făcut pocăință timp de patruzeci de zile. Iată că și Isus, înainte de a-și începe misiunea apostolică, a trăit în pustiu timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, fără să mănânce.
La sfârșitul celor patruzeci de zile, i s-a făcut foame, iar Satana îl ispitește de trei ori, căutând să-i pună la încercare atitudinea filială față de Dumnezeu. Revelația conținută în evangheliile sinoptice (Matei, Marcu și Luca) despre cele trei ispite poate fi sintetizată în aceste puncte: Isus este ispitit la începutul misiunii sale apostolice; ispitele se referă la identitatea sa și la funcțiunile sale mesianice; Isus învinge ispita, rămânând fidel voinței lui Dumnezeu. „Evangheliile arată sensul mântuitor al acestui misterios eveniment. Isus este noul Adam, care rămâne credincios acolo unde cel dintâi a căzut în ispită. Isus împlinește în mod desăvârșit chemarea lui Israel: spre deosebire de cei care l-au mâniat pe Dumnezeu timp de patruzeci de ani în pustiu, Cristos se revelează ca Slujitorul lui Dumnezeu ascultător întru toate de voința divină. Prin aceasta, Isus este biruitor asupra diavolului: El l-a legat pe «cel puternic» pentru a-i lua prada (cf. Mc 3,27).
Victoria lui Isus asupra ispititorului în pustiu anticipează biruința Patimilor, ascultarea supremă a iubirii sale față de Tatăl” (CBC, 539). „Ispitirea lui Isus arată modul în care Fiul lui Dumnezeu este Mesia, spre deosebire de modul pe care i-l propune Satana și de acela pe care doresc să i-l atribuie oamenii. De aceea, Cristos l-a învins pe ispititor pentru noi: „Căci noi nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi slăbiciunile noastre, căci El a fost ispitit în toate asemenea nouă, în afară de păcat” (Evr 4,15)” (CBC 540).
În pustiu, a avut loc ispita pâinii; pe aripa templului din Ierusalim, ispita măririi; iar pe munte, ispita puterii și a idolatriei. La aceste ispite ale Satanei, Isus se opune cu o singură armă, arma Cuvântului lui Dumnezeu, cuvântul „scris” al Bibliei, mai exact, din cartea Deuteronomului. La prima ispită, Isus răspunde: „Nu numai cu pâine trăiește omul, ci cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu” (cf. Dt 8,3). La cea de-a doua încercare diabolică, Isus răspunde: „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău” (cf. Dt 6,16). În fine, la cea de-a treia ispită, Isus răspunde: „Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai lui să-i slujești” (cf. Dt 6,13). Ca și în cazul lui Isus, acestea sunt ispitele cele mai frecvente la care sunt supuși creștinii zilelor noastre, în pustiul acestei vieți.
Ispita pâinii: foamea după pâinea materială, adică pentru tot ceea ce înseamnă a poseda și a consuma, pentru tot ceea ce înseamnă lux, distracții, plăceri, păcate etc., eliminând primatul împărăției lui Dumnezeu și al valorilor sale; a pune pe primul loc a avea, în locul lui lui a fi; a despărți credința de viață; a uita că nu numai cu pâine trăiește omul, ci și cu tot cuvântul lui Dumnezeu. PTI
Lasă un răspuns