8 martie, o zi a tuturor

„Dăruind vei dobândi” bucuria pe care o cauţi – cu acest gând, duminică 8 martie, tinerii din parohie au făcut o vizită bătrânilor singuri din parohie, iar seara după sfânta Liturghie băieţii au oferit fetelor flori cu ocazia acestei zile cu totul speciale.

Ziua de 8 martie nu putea trece fără a fi marcată într-un mod cu totul special de tinerii din parohie. Astfel, în după-amiaza acestei zile, împărţiţi în mai multe grupuri, au vizitat mai multe bătrâne bolnave şi singure. Le-au oferit flori, cozonac şi un „strop de fericire”. Pentru cei trecuţi deja de un număr considerabil de ani era o ocazie deosebită de a povesti amintiri deosebite din viaţa lor, în timp ce tinerii savurau cu nesaţ cele auzite. Povestea lor de viaţă, suferinţa lor, i-a atins pe tineri şi s-au despărţit ca după un semestru întreg de şcoală.

Fiind zi de sărbătoare pentreu doamne şi domnişoare, băieţii nu puteau lăsa să treacă neobservată această zi, aşa că după sfânta Liturghie a tinerilor de la ora 17.00 au oferit fetelor flori. Acestea, pentru a răsplăti gestul lor, i-au invitat la subsolul bisericii, în sala de cateheză, unde le-au oferit dulciuri.

A fost o frumoasă zi de început de primăvară. Fie ca farmecul unor asemenea zile să fie trăit cât mai frecvent de tinerii din parohia noastră.

Pr. Petru Tamaş


Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.