Autor: admin

  • Carnavalul copiilor

    Aproximativ 40 de copii cu vârsta între 3 şi 15 ani, si-au pus imaginaţia la încercare şi au prezentat o varietate de costume şi personaje la carnavalul organizat de tinerii-animatori cu sprijinul preoţilor din comunitate. Întâlnirea a fost animată cu bansuri, jocuri, şi un concurs de dans, la care cele mai bune trei perechi au…

  • A VII-a zi din săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, la Iaşi

    La biserica romano-catolică „Sf. Anton” a avut loc marţi, 24 ianuarie 2006, începând cu ora 17.00, o altă celebrare cu caracter ecumenic din cadrul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Preotul celebrant, Iosif Comoraşu, parohul comunităţii-gazdă, a fost înconjurat de alţi 17 preoţi (8 ortodocşi şi 9 catolici). Cei de la altar au fost însoţiţi de…

  • A trecut la Domnul pr. Mihai Diac

    În urma unui accident de maşină, în după-amiaza zilei de 1 ianuarie 2006, a trecut la cele veşnice pr. Mihai Diac. În septembrie 2005 părintele împlinise 33 de ani. S-a născut la 25 septembrie 1972 la Valea Seacă, jud. Bacău. La 29 iunie 1999 a fost hirotonit preot la Iaşi. A activat în perioada 1…

  • Concert de colinde

    În a patra duminică din Advent un grup de copii pregătit de dirijorul Mihai Lucaci a prezentat după sfânta Liturghie un mini concert de colinde. Ei au fost acompaniaţi la orgă de Octavian Bişoc.

  • Prima duminică din Advent – Inaugurarea Anului Sfintei Scripturi

    Începând cu prima duminică din Advent a început un nou an liturgic. Prin decret episcopal în Dieceza de Iaşi acest an liturgic a fost proclamat Anul Sfintei Scripturi. La sfânta Liturghie de la ora 11.00 a avut loc intronizarea la loc de cinste în faţa altarului a Sfintei Scripturi.