Categorie: 2004

  • Primiţia pr. Marius Ciobanu

    După ce a fost sfinţit la 29 iunie în catedrala nouă din Iaşi, pr. Marius Ciobanu a celebrat prima Liturghie în parohia natală. Părinţii, prietenii, invitaţi din străinătate şi credincioşi au fost alături de noul preot la acest moment de sărbătoare.

  • 15 iunie 2004: Hram cu sfântul Anton

    Marţi, 15 iunie, Parohia „Sf. Anton” din Iaşi a avut bucuria de a celebra hramul bisericii în prezenţa relicvei şi a bustului aurit al sfântului Anton de Padova. Acestea au fost aduse la ora 17.30 de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi vor rămâne până a doua zi, la aceeaşi oră. Liturghia de hram a…

  • Prima Împărtășanie

    Duminică, în sărbătoarea Rusaliilor, în cadrul Liturghiei de la ora 10.30, 25 de copii au primit pentru prima dată în viaţă, sfânta Împărtăşanie. Tema aleasă pentru acest an a fost „Sfântul Anton şi copiii”, datorită faptului că peste câteva zile, la 15 iunie, moaştele sfântului Anton vor fi aduse spre adoraţie în parohia noastră.

  • Donaţie pentru Biserică

    Duminică, în cadrul Liturghiilor de la orele 09.00, 11.00 şi 17.00, pr. paroh Iosif Comoraşu a prezentat comunităţii darurile oferite de credincioşi din Italia pentru biserica noastră: un potir şi patenă, două pixide aurite şi patru ornate (albă, roşie, verde şi violet). De asemenea, pr. paroh a prezentat şi salutul pr. diacon Marius Ciobanu, şi…

  • Vizită la Roma

    La 12 aprilie, la Colegiul Irlandez din Roma (Italia), Mons. Sean Brady, arhiepiscop de Ardagh (Irlanda) şi primatul Irlandei, i-a sfinţit diaconi pe tinerii Marius Ciobanu (Iaşi „Sf. Anton”) şi Ioan Şandor (Gheorghe Doja). La acest eveniment au participat pr. Comoraşu rude şi prieteni ale noilor diaconi. La 14 aprilie în cadrul audienţei generale din…