Categorie: 2009

  • Un gând de mulţumire adresat Pr. Iosif Comoraşu

    Într-un cadru festiv, de bucurie presărată cu picături de lacrimi, duminică, 30 august 2009, Parohia „Sf. Anton” Iaşi a trăit cu emoţie un moment deosebit, care a îmbinat în sine două evenimente, respectiv sfinţirea şi inaugurarea Librăriei „Sf. Anton”, aflată în incinta complexului parohial, şi, în cadrul aceleiaşi Sfinte Liturghii de la ora 11:00, cuvântul…

  • COMUNICAT DE PRESĂ

    Sfinţirea şi inaugurarea Librăriei „Sf. Anton de Padova”-Iaşi Parohia Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova” Iaşi (cartierul Dacia) cu sediul în Iaşi, str. Tabacului, nr. 2, prin Pr. Paroh Iosif Comoraşu vă aduce la cunoştinţă faptul că duminică, 30 august 2009, va fi sfinţită şi inaugurată Librăria „Sf. Anton de Padova” din incinta acestei instituţii.

  • O ultimă ieşire alături de părintele Petrică

    În perioada 27-30 iulie, tinerii din parohia noastră, 40 la număr, însoţiţi de părintele vicar Petrică au pornit la drum spre Braşov cu gândul de a petrece împreună 4 zile de neuitat.

  • Baia Mare – „Un foc care aprinde alte focuri”

    Între 22 şi 26 iulie a avut loc Întâlnirea Naţională a Tinerilor Catolici, la Baia Mare. Toată acţiunea s-a desfăsurat pe Campia Tineretului, un spaţiu întins aglomerat de tineri catolici sosiţi din toate colţurile ţării şi nu numai. Printre cei cu sânge de român au mai onorat cu prezenţa şi oaspeţi de peste hotare: tineri…

  • Sfinţiri de preoţi la catedrală

    Doi dintre seminariştii care au fost sfinţiţi preoţi pe 24 iunie în catedrală din Iaşi au desfăşurat anul pastoral în parohia noastră. Ambii sunt din Roman, Parohia „Fericitul Ieremia Valahul”. Numele lor este Sergiu Stoica-Doru (2005-2006) şi Mătăşel Răzvan (2006-2007). Dumnezeu să-i întărească în misiunea încredinţată.