Categorie: Rugăciuni

  • Rugăciune de recomandare

    Sfinte Antoane, între toţi sfinţii lui Dumnezeu, tu ai fost înzestrat cu o putere deosebită pentru a ocroti şi ajuta pe toţi cei care şi-au pus nădejdea în tine. Dumnezeu ţi-a dat chiar puterea de a învia morţii, de a reda celor orbi vederea, celor bolnavi sănătatea, astfel încât toţi cei care au alergat la…

  • Rugăciune către Pruncul Isus care a binevoit să coboare în braţele sfântului Anton

    Isuse, Prunc ceresc, mângâierea sufletului meu, te ador în braţele slujitorului tău credincios, Anton, şi doresc să-ţi arăt aceeaşi dragoste pe care ţi-a arătat-o el. Îţi reamintesc iubirea şi prietenia ce i-ai purtat în timpul vieţii sale, învrednicindu-l să te cobori în chip de Prunc în braţele sale.

  • Rugăciunea unui suflet necăjit

    Sfinte Antoane, ocrotitor plin de iubire al sufletelor necăjite, cu inima copleşită de amărăciune mă închin smerit înaintea icoanei tale. În acest zbucium, la cine aş putea să alerg ca să-mi redobândesc pacea pierdută, dacă nu la tine? Câtă încredere nu ar trebui să am în tine, pe care toţi îl numesc sfântul minunilor!

  • Rugăciunea unui om bolnav

    Mărite sfinte Antoane, tu ai mijlocit vindecări tuturor acelora care au alergat la ajutorul tău; iată că şi eu nevrednicul, urmând exemplul celor care au dobândit alinare prin mijlocirea ta, cu inima înflăcărată de o credinţă vie, te rog să-mi dobândeşti darul vindecării de această boală care îmi macină viaţa.

  • Rugăciunea unei văduve

    Iată la picioarele tale, sfinte Antoane, o sărmană văduvă. Trăiesc în multe necazuri; ochii mei au vărsat râuri de lacrimi, inima mi se rupe în piept la vederea copiilor mei rămaşi orfani; ai milă de mine. Tare amar este paharul ce trebuie să-l beau şi numai tu poţi să mi-l îndulceşti.