Viaţa Sfântului Anton de Padova

Patria sfântului nostru patron, Anton de Padova, este Portugalia. El s-a născut la 15 august 1195 în Lisabona. A primit la Botez numele de Fernandez şi a fost crescut cu toată grija împreună cu cei doi fraţi şi cu cele două surori ale sale. În familie domnea un adevărat duh creştinesc, hrănit prin sfaturi bune şi mai cu seamă prin exemplul părinţilor. De aceea nu ne vom mira aflând că Fernandez era foarte supus, pios, milostiv faţă de săraci şi de o curăţire sufletească desăvârşită. Nu lăsa să treacă nici o zi fără să participe la sfânta Liturghie.

La 15 ani termină studiile, după obiceiul acelor timpuri. Viaţa în lume îi părea periculoasă pentru mântuirea sufletului său. Cu învoirea părinţilor, el a fost primit în mănăstirea Augustinienilor de lângă Lisabona. Fiind însă prea aproape de casa părintească şi de rude, care căutau mereu să-l readucă în lume, el a cerut superiorilor să fie mutat la Coimbra, ceea ce i s-a permis. Aici a rămas timp de 10 ani, în duh călugăresc, îndrăgind rugăciunea şi studiul.

În 1220 călugării franciscani au adus la Coimbra moaştele câtorva martiri franciscani ucişi de sarazini în Maroc. Fratele Fernandez a fost cuprins într-atât de dorinţa fierbinte de a-şi da viaţa pentru Cristos predicând sarazinilor, încât a cerut să îmbrace haina sfântului Francisc. Intrând în Ordinul Franciscan i s-a dat numele de Anton. A fost trimis misionar în Africa dar la scurt timp s-a îmbolnăvit şi a trebuit să facă cale întoarsă, debarcând însă la Sicilia, în Italia.

Smerenia şi supunerea sa nu îngăduiau să se observe cât era de învăţat şi ce putere avea cuvântul său, aşa că superiorii franciscani i-au încredinţat slujba de duhovnic la schitul Monte Paolo în Emilia. Puţin mai târziu este numit docent în teologie. În 1224 e trimis în Franţa să predice împotriva ereticilor albigenzi.

Întors în Italia, a fost ales provincial în Romagna, provincie pe care a cutreierat-o în vizite pastorale, propovăduind pretutindeni cu mare zel şi bucurie cuvântul lui Dumnezeu. Mulţimea nu încăpea în biserici şi mai în toate locurile el trebuia să predice afară ca să poată fi văzut şi auzit de toţi. În drumurile sale, a ajuns şi la Padova, unde se vede că a fost primit cu o dragoste deosebită de către confraţi, căci, îmbolnăvindu-se în 1230, el s-a întors aici.

Succesul predicilor şi al păstoririi sale era prea mare pentru smerenia sa. Lângă Padova era un schit mic, la Campo San Pietro. Acolo s-a retras în speranţa că va fi uitat. Poporul însă l-a găsit, dar numai pentru scurt timp. Grav bolnav, a fost dus la mănăstirea Arcella, lângă Padova, unde a murit în faimă de sfinţenie, în ziua de 13 iunie 1231, în vârstă de 36 ani.

Chiar în ziua morţii sfântului Anton, bolnavii care se atingeau de sicriul său se însănătoşeau. Procesiuni întregi au venit pe urmă la mormântul sfântului şi necontenit se repetau minunile. În primul an s-au constatat în mod legal 18 însănătoşiri de ologi, cinci vindecări de paralitici, au fost vindecaţi apoi şapte orbi, trei surzi, trei muţi, doi epileptici, trei cocoşaţi, doi bolnavi de friguri. Două persoane înecate nu putuseră fi readuse la viaţă cu toate eforturile făcute. Însă invocarea sfântului Anton le-a redat viaţa. Tot atât de miraculoasă a fost salvarea a 26 de naufragiaţi.

Atâtea minuni constante într-un timp atât de scurt au dus la canonizarea fratelui Anton, în ziua de 30 mai 1232, canonizare prin care Biserica a recunoscut gradul eroic al vieţii sale sfinte, admiţând şi aprobând cultul sfântului.