În fiecare an, în duminica a doua din Postul Mare, Biserica ne prezintă spre meditare Schimbarea la Față a Domnului. Pentru a înțelege mai bine acest eveniment extraordinar e bine să ținem seama îndeosebi de două lucruri, ce sunt comune celor trei evangheliști sinoptici: timpul și scopul Schimbării la Față a Mântuitorului.
Acest eveniment a avut loc după ce Isus le-a prevestit apostolilor săi, pentru prima oară, patima, moartea și învierea sa. Scrie evanghelistul Matei: „Isus a început să le destăinuie discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere mult” (16,21). Potrivit aceluiași evanghelist, Schimbarea la Față a avut loc după această primă vestire a patimii, morții și învierii lui Isus, în timpul ultimei călătorii la Ierusalim. Apostolii credeau într-un Mesia politic, pământesc, triumfalist, pe când Isus le vestește un Mesia suferind, om al durerilor, condamnat la moarte, dar care a treia zi va învia din morți.
Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Iacob și pe Ioan, apostoli care vor fi prezenți și la agonia din Grădina Măslinilor. Lor le arată o anticipare a glorioasei sale învieri. Da, Isus va trebui să sufere mult, va fi chiar ucis, dar va învia! Fața lui va străluci, iar hainele lui vor fi albe ca zăpada.
Iată ce voia Isus să-i învețe pe apostoli: vor veni zile întunecate, pline de suferință, de doliu, dar apoi va veni marele Soare: lumina, bucuria, victoria, gloria! Și prefața de la Liturghia din ziua de 6 august – Schimbarea la Față subliniază scopul acestui eveniment:„El și-a dezvăluit mărirea în fața martorilor pe care i-a ales, iar în firea sa omenească, întru totul asemenea cu a noastră, a făcut să strălucească o lumină negrăită, ca să întărească inimile ucenicilor în fața scandalului Crucii”. Pe scurt, această minune de pe Muntele Tabor a avut ca scop principal statornicia ucenicilor în credință chiar și în momentele cele mai tragice.
Schimbarea la Față conține una dintre marile revelații cu privire la misterul ascuns în omul Isus. Prima revelație (descoperire) are loc la începutul misiunii apostolice a lui Isus, cu prilejul botezului său în râul Iordan: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit mulțumirea” (Mt 3,17).
Alte revelații au avut loc la mijlocul vieții publice a lui Isus: cu prilejul Schimbării la Față: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care îmi găsesc mulțumirea; ascultați de El!” (Mt 17,5); apoi, mărturisirea lui Petru, la Cezareea lui Filip: „Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu”.
„Ascultați de El!” Așa a răsunat pe Tabor glasul Tatălui ceresc. Numai Isus Cristos este calea, adevărul și viața, Cuvântul definitiv al Tatălui; numai El are cuvintele vieții veșnice. Credința noastră începe, crește, se dezvoltă, rămâne statornică și aduce roade dacă îl ascultăm pe Isus care ne transmite Cuvântul Tatălui. Iar pentru a-l asculta cum se cuvine și cu mult folos trebuie să ne urcăm pe munte cu Isus. A urca pe munte cu Isus înseamnă a renunța la noi înșine, a alege adevărata viață prin jertfă, a alege renunțarea la vicii, la păcat.
Postul Mare e un timp de purificare sufletească, de apropiere de Isus Cristos, de Cuvântul lui Dumnezeu, de Sfânta Treime. E timpul schimbării vieții noastre, al convertirii, al pocăinței. PTI
Lasă un răspuns