Evanghelia de azi prezintă istoria unui sărman om care trece de la orbirea fizică la vederea luminii naturale și în final la lumina credinței în Cristos. Acest om a dobândit de la Cristos o dublă vindecare: trupească și sufletească. Recuperarea vederii naturale îl duce pe fostul orb, treptat, la descoperirea adevăratei identități a lui Isus. Iată etapele acestui itinerar de credință. La început, cel vindecat nu știe nimic despre Isus. La întrebarea pe care i-au adresat-o oamenii: „Cum ți s-au deschis ochii?”, el a răspuns: „Acest om, care se numește Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii și mi-a zis: «Du-te la Siloe (piscină care adună apa izvorului Ghihan printr-un tunel săpat în stâncă) și spală-te!» Deci m-am dus și după ce m-am spălat am început să văd”.
Pentru el, Isus este încă un „om”, nimic altceva decât un om. Mai târziu, dus în fața fariseilor, a fost întrebat: „Tu ce spui despre el, de vreme ce ți-a deschis ochii?” A răspuns: „Este un profet”. A făcut deja un pas înainte; a înțeles că Isus este un trimis al lui Dumnezeu, care vorbește și acționează în numele lui Dumnezeu. A ajuns la această convingere pe baza unui simplu raționament: „Dacă nu ar fi de la Dumnezeu, nu ar putea săvârși lucrările pe care le săvârșește”. În sfârșit, după ce fariseii l-au insultat pentru că a îndrăznit să apere acțiunea lui Isus, l-au dat afară din sinagogă. Isus a auzit de acest lucru și, întâlnindu-l, i-a zis: „Crezi tu în fiul omului?” El a răspuns: „Cine este, Doamne, ca să cred în el?” Isus a zis: „Este cel care vorbește cu tine”. El i-a răspuns: „Cred, Doamne”; și s-a închinat înaintea lui Isus, recunoscând deschis că este Domnul sau și Dumnezeul său. Acum ochii orbului nu văd numai frumusețile multicolore ale lumii, ci pătrund și în misterul lui Dumnezeu.
Noi în care punct al acestui itinerar ne aflăm? Cine este pentru noi Isus din Nazaret? Că Isus este un om sau că a existat un om care se numea Isus, nimeni nu pune aceasta în mod serios la îndoială. Că Isus a fost un profet, un trimis al lui Dumnezeu, că a deschis omenirii noi orizonturi religioase și morale, și acest lucru este admis aproape de toți oameni. Dar pentru noi, creștinii, aceste adevăruri nu sunt suficiente. Ca să fim cu adevărat creștini nu e suficient să credem numai în Dumnezeu. Credința în Dumnezeu este „holul” de intrare în creștinism, însă ușa nu a fost încă deschisă, iar pragul nu a fost trecut. Inima credinței noastre creștine este misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu: „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14).
Credința creștină nu înseamnă, în primul rând, a crede în ceva (Dumnezeu există, sufletul omului este nemuritor, există viață după moarte…), ci a crede în cineva. În evanghelie, Isus ne spune clar: „Credeți în Dumnezeu și credeți în mine” (In 14,1). El nu este pentru noi un om care a trăit acum 2000 de ani, ci un contemporan al nostru, viu, astăzi, ca și ieri și întotdeauna. El este Domnul și Mântuitorul nostru, este lumina și viața noastră. Este prietenul și tovarășul nostru de călătorie pe drumul spre viaţa veșnică… Fără credință, Isus este o amintire din trecut; cu credință, El este Dumnezeu cu noi („Emanuel”) astăzi. Credința în Cristos am dobândit-o la Botez. Prin Botez, am devenit creștini, asociați lui Cristos, luminați de Cristos.
În a doua lectură de azi, Sf. Paul ne face acest îndemn moral: „Comportați-vă ca niște fii ai luminii” (Ef 5,8). Dacă înainte eram întuneric, acum suntem lumină în Cristos, lumină pe care lumea trebuie să o vadă în noi, iar roadele luminii sunt bunătatea, dreptatea, adevărul. În acest timp al Postului Mare trebuie să ne reînnoim viața în lumina Botezului nostru. „Voi sunteți lumina lumii (…). Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l preamărească pe Tatăl nostru cel din ceruri” (Mt 5,14.16). Domnul Isus să vindece orbirea noastră sufletească pentru a putea vedea totul în lumina valorilor evanghelice. (PTI)
Lasă un răspuns