Evanghelia din duminica aceasta este un fragment din discursul de adio al lui Isus. Aflând vestea plecării lui Isus, ucenicii erau triști și neliniștiți. Atunci, El le-a zis: „Să nu se tulbure inima voastră! Credeți în Dumnezeu și credeți în mine! Mă duc să vă pregătesc un loc în casa Tatălui meu, apoi voi veni din nou și vă voi lua la mine (…). Și unde mă duc eu, voi știți calea”. A intervenit Apostolul Toma: „Doamne, nu știm unde te duci. Cum am putea ști și calea?” Isus i-a răspuns: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine”. În această perioadă există două teme principale: casa Tatălui și calea pentru a ajunge la cer.
„Casa Tatălui meu” ne duce cu gândul la templul din Ierusalim, însă Isus, atât în înlăturarea vânzătorilor din centrul templului (cf. Mc 11,5), cât și în conversația cu samariteana (cf. In 4,20-21), a spus clar că adevărata locuință a Tatălui său nu poate fi confundă cu templul material.
Acum, când își ia rămas-bun de la ucenici, vorbind despre „Casa Tatălui”, Isus se referă la slava cerului, în care va intra prin moartea și învierea sa. Va merge să le pregătească lor un loc. Dar care este „calea” pentru a ajunge la casa Tatălui? La casa Tatălui – Paradisul – se ajunge prin intermediul lui Isus Cristos. „Eu sunt – afirmă el – calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine”. Isus este Adevărul. În mijlocul acestei lumi false și mincinoase, Isus este Viața în plinătatea ei și fără de sfârșit, deoarece datorită lui putem intra în comuniune cu Dumnezeu cel viu. Isus este Calea spre Tatăl, deoarece în persoana sa ni-l descoperă (revelează) pe Dumnezeu, iar prin exemplul vieții sale și prin lumina Cuvântului său ne arată drumul ce trebuie să-l parcurgem pentru a devenii copii ai lui Dumnezeu și frați între noi. Pe scurt: Isus este adevărul, pentru că ne învață totul despre Dumnezeu și despre cele ale lui Dumnezeu; este Calea, pentru că numai el ne conduce la Tatăl; este Viața, pentru că ne împărtășește viața sa dumnezeiască – „Casa Tatălui”; Paradisul este „casă” minunată, nespus de frumoasă. Nu este un loc, ci mai degrabă un mod de a fi și de a trăi cu Dumnezeu, în Dumnezeu, în care îl vom vedea pe Dumnezeu, ne vom bucura de el și în care vom fi pe deplin și veșnic fericiți.
În casa Tatălui său, Isus ne vrea pe toți, ne vrea alături de el, fericiți alături de el. El nu vrea să fie fericit singur, ci vrea să împartă fericirea sa cu noi, care suntem fii ai Tatălui său ceresc. De aceea a promis că va veni din nou pe pământ, ca să ia și trupul nostru înviat și să-l ducă în casa Tatălui său, ca să poată trăi și trupul mereu împreună cu dânsul.
Calea spre casa Tatălui este Isus, Fiul lui Dumnezeu; înseamnă a crede în Isus, a urma cuvântul său, învățătura sa, legea dragostei sale, exemplul său, calea virtuților, a penitenței, a sfințeniei. Deci nu este vorba despre căi materiale, ci despre alegeri morale, căi evanghelice, căi conforme cu legile lui Isus. Să evităm orice altă cale care nu este calea lui Isus. Calea care nu este a lui Isus este largă, o cale pe care, din păcate, mulți oameni o preferă și pornesc pe ea, dar care nu duce la adevărata fericire, ci la condamnarea veșnică. Să ne rugăm zilnic, ca să știm și să reușim să ne fixăm privirea spre Isus, ca să-l iubim numai pe el mai presus de toate cu o dragoste statornică și să-l urmăm pe el, singura cale de mântuire, singura cale care ne conduce la „Casa Tatălui” ceresc, la Paradis.
În catedrala din Liibeck (Germania) există o inscripție în piatră, unde Isus spune: „Voi mă numiți Învățător, dar nu mă întrebați. Voi mă numiți Lumină, dar nu mă vedeți. Voi mă numiți Adevărul, dar nu credeți în mine. Voi mă numiți Calea, dar nu mă urmați. Voi mă numiți Viața, dar nu mă doriți”. Sunt afirmaţii teribile adresate foarte multor creștini. Să avem grijă ca Isus să nu ne facă și nouă acest reproș. (PTI)
Lasă un răspuns