„Misterul Preasfintei Treimi este misterul central al credinței și vieții creștine. Numai Dumnezeu ne poate dărui cunoașterea lui, revelându-se ca Tată, Fiu și Duh Sfânt” (CBC 261). În Scrisoarea către Romani, sf. Paul afirmă că „realitatea invizibilă (a lui Dumnezeu) sau puterea sa veșnică și dumnezeirea lui pot fi cunoscute cu mintea de la creația lumii, în făpturile lui” (1,20).
Conciliul I din Vatican (1869-1870) a stabilit: „Dumnezeu, începutul și sfârșitul oricărui lucru, poate fi cunoscut în mod cert cu lumina naturală a rațiunii, pornindu-se de la lucrurile create”. Toate religiile, chiar și cele mai primitive, au admis existenţa unei Ființe Supreme, creatoare a lumii și a omului. Aceste religii naturale, create de mintea omenească, prezintă totuși o mare nesiguranță, erori, norme morale false, păcătoase. De aceea a fost nevoie de revelația dumnezeiască. Dumnezeu însuși a venit în ajutorul omului. El s-a revelat (s-a descoperit) omului, i-a descoperit tainele sale, adevărurile sale. Pentru aceasta l-a trimis pe însuși Fiul său, Cuvântul veșnic.
Numai Isus ne-a descoperit adevăratul chip al lui Dumnezeu. În predica sa și în persoana sa, Isus a revelat în mod treptat misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Mai întâi, Isus vorbește despre Dumnezeu Tatăl care l-a trimis în lume ca să mântuiască lumea. Apoi, vorbește despre el însuși ca Fiu al Tatălui și egal Tatălui. Spre sfârșitul vieții sale pământești, în repetate rânduri vorbeşte despre Duhul Sfânt, iar după Înviere în dăruiește apostolilor împreună cu misiunea de a predica evanghelia în lumea întreagă și de a ierta păcatele.
Cine este Dumnezeu? La această întrebare, Catehismul răspunde: Dumnezeu este Tatăl tuturor oamenilor, pe care îi face fiii săi adoptivi, pentru că îi iubește. Dumnezeu este Fiu care devine om pentru a-i elibera pe oameni de păcat, pentru a-i îndumnezei, a-i sfinți și a-i ajuta să se mântuiască. Dumnezeu este Duh Sfânt, dar și iubire, care ne sfințește și ne face conștienți că suntem fii adoptivi ai lui Dumnezeu. „Credința catolică aceasta este: să cinstim un singur Dumnezeu în Treime și Treimea în Unitate, fără a confunda persoanele, fără a diviza substanța: căci alta este persoana Tatălui, alta este cea a Fiului, alta este cea a Duhului Sfânt; însă una este divinitatea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, egală slava lor, la fel de veşnică măreţia” (Synebolum „Qui cum que”, în CBC 266).
Isus ne-a revelat misterul Sfintei Treimi ca să-l trăim. A-l trăi este cel mai bun mod de a-l înțelege. Misterul acesta este trăit și înțeles dacă experimentăm și trăim în credință comuniunea intimă cu Dumnezeu prin Duhul lui Cristos care locuiește în noi. În existența noastră de creștini trebuie să se combine viața cu credința, rugăciunea cu teologia trăită. Nu e suficient să cunoaștem adevăruri despre Dumnezeu și să vorbim despre El. Dumnezeu unul și întreit, care e iubire comunitară, introducându-ne în mediul său, ne învață că viața este iubire împărțită cu alții, comuniune și dialog. În discursul de rămas-bun, Isus s-a rugat astfel: „Nu mă rog numai pentru ei, ci și pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, ca toți să fie una, după cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine” (In 17,20). (PTI)
Lasă un răspuns